
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a atras noi fonduri de la investitori pentru finanțarea operațiunilor pe termen scurt, după ce a fost nevoită să amâne exporturile de concentrat de cupru din România, pe fondul indisponibilității mijloacelor de transport.
Un raliu de două zile al bursei de valori de pe Wall Street pare că s-a stins miercuri, o dată cu speranțele investitorilor că Fed ar putea crește mai lent dobânzile după ședința de politică monetară din această lună.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a suspendat o nouă sondă de explorare în regiune, deoarece nu a identificat suficiente resurse de gaze. Acțiunile s-au prăbușit cu până la 31% pe piața AIM de la Londra.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 50 milioane de euro către UniCredit Leasing Corporation, fonduri destinate finanțării microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din România.
Acțiunile americane s-au apreciat puternic marți, pentru a doua sesiune consecutivă, pe fondul așteptărilor că băncile centrale vor adopta o poziție mai puțin agresivă în lupta cu inflația ridicată.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro