
Studiile și analizele efectuate de autoritățile române arată că, în prezent, nu există un pericol al poluării litoralului românesc în urma distrugerii barajului Kahovka din Ucraina, a anunțat viceamiralul viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.
Nu mai puțin de 74 de mine de război au fost au fost descoperite și distruse de la începutul războiului din Ucraina, dintre care 7 de autoritățile din România, a anunțat viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.
Prețul spot al gazului a urcat din nou peste 150 lei/MWh pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) ca urmare a cererii venite din partea Ungariei, care în prezent importă gaz din România la peste 95% din capacitatea tehnică de transport, și care compensează nivelul scăzut al consumului intern.
Importurile de gaze efectuate de companiile românești sau de traderi s-au dublat marți față de media ultimei săptămâni, rezultat al reluării livrării de gaze rusești în urma încheierii reviziei gazoductului Turk Stream. Exporturile către Ungaria au explodat la rândul lor, la un maxim istoric, de 68,9 GWh/zi, cu numai 4 GWh sau 5% sub capacitatea tehnică de transport prin punctul de interconectare de la Csanadpalota, de 73 GWh/zi.
OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din România, a anunțat marți descoperirea de noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României, în urma unei investiții într-o campanie de explorare de aproximativ 20 milioane euro. Descoperirea din zona Verguleasa (Oltenia) este cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0588 | -0.0040 | -0.08 % |
1 USD | 4.3326 | -0.0005 | -0.01 % |
1 GBP | 5.8677 | -0.0179 | -0.30 % |
1 CHF | 5.3652 | -0.0102 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro