
Filiala OMV Petrom din Republica Moldova a scăpat, cel puțin temporar, de plata amenzii de 4 milioane de euro pe care i-o impusese Consiliul Concurenței din statul vecin pentru o presupusă „înțelegere de cartel” cu alte 5 companii, printre care și filialele Rompetrol și Lukoil de la Chișinău.
Companiile de utilități din Marea Britanie estimează că vor investi peste 77 de miliarde de lire sterline (98 de miliarde de dolari) în următorii 5 ani în modernizarea rețelei de distribuție energie electrică, punând presiune pe majorarea facturilor consumatorilor finali.
Dezvoltarea de capacități de producție de energie eoliană pare a fi atins o limită, mai ales în state precum Danemarca și Suedia, unde a început să se facă simțit procesul de “canibalizare a producătorilor”, prețurile și stimulentele scăzând atât de mult încât au făcut neprofitabile investițiile noi în domeniu.
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, Petrom, renunță la intenția de a-și vinde afacerile din upstream din Noua Zeelandă, proces declanșat la începutul anului trecut.
Grupul Electrica, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața distribuției și furnizării de energie, cu peste 3,8 milioane de utilizatori, și-a majorat planul de investiții pentru acest an cu 31,5 milioane de lei, în principal pentru a putea finanța lucrările efectuate pe partea de distribuție.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0736 | -0.0011 | -0.02 % |
1 USD | 4.3461 | -0.0335 | -0.76 % |
1 GBP | 5.8110 | -0.0133 | -0.23 % |
1 CHF | 5.3897 | -0.0300 | -0.55 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro
The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.