
România și Ungaria au furnizat în luna iunie aproape 60% din importurile de energie electrică ale Ucrainei, care la rândul său și-a dublat în această lună volumele importate până la un nivel record, ca urmare a bombardamentelor rusești ce au afectat sistemul național. Probabil că acesta a fost unul din principalele motive, alături de canicula instalată, pentru care piețele spot de la București, Budapesta și Balcani au fost cele mai scumpe din Europa, prețurile din regiune deconectându-se practic de cele din vestul continentului.
Canicula și importurile făcute de Ucraina din România și statele vecine ca urmare a bombardamentelor rusești care au afectat sistemul național au condus la stabilirea unor prețuri record pentru perioada de vară pe piața spot operată de OPCOM. Astfel, un MWh furnizat joi în intervalul orar 20-21 a costat 2800 lei (563 euro), iar prețul mediu zilnic al energiei furnizate joi la 945 de lei/MWh (190 de euro).
Producția de hidrocarburi a celui mai important producător de petrol și gaze din România a scăzut în cel de-al doilea trimestru cu doar 3,1%, din care cea de gaze cu numai 2%, sub rata anuală estimată de companie de 5%, la fel ca în primul trimestru al anului când scăderea înregistrată a fost de 4%. Cu toate acestea, vânzările de gaze către terți s-au redus considerabil, cu aproape o treime.
Carburanții s-au scumpit cu aproximativ 7% în prima săptămână a lunii iulie, majorării de preț cauzată de creșterea accizelor de peste 40 de bani/l din prima zi a lunii adăugându-i-se și o creștere de 5 bani/l ca urmare a evoluției cotațiilor internaționale. Ultima scumpire, de 4 bani/l, a fost efectuată luni de liderul pieței, OMV Petrom, atât la benzină, cât și la motorină, atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, relevă date analizate de Profit.ro.
România a început să exporte de la 1 iulie, pentru prima dată în ultimele 8 luni, gaze în Ucraina, ca urmare atât a surplusului de pe piața internă, cât și a nevoii de gaze pentru iarna viitoare a Kievului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0711 | -0.0025 | -0.05 % |
1 USD | 4.3561 | +0.0100 | +0.23 % |
1 GBP | 5.8585 | +0.0475 | +0.82 % |
1 CHF | 5.3913 | +0.0016 | +0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro
The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.
© 2025 Profit.ro. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de 1616.ro