
Mercedes-Benz, afacerea cu autoturisme și vehicule comerciale ușoare, nu a reușit să se redreseze în primul trimestru al acestui an și a raportat o scădere generală de 7 procente, în intervalul ianuarie – martie. Pe segmentul de electrice, derapajul a fost chiar dublu și reprezintă un semnal de alarmă pentru constructorul german premium, în condițiile în care rivalii de la BMW cresc constant pe acest segment.
Tesla a anunțat al doilea an consecutiv de scădere a vânzărilor, pe primul trimestru, diferența față de perioada similară din 2024 fiind de peste 50.000 de vehicule în minus. Valoarea acestor mașini, bazată pe prețul mediu încasat în 2024, arată cât de importantă este pierderea pentru compania condusă de Elon Musk, conform analizei Profit.ro.
Deși nu este printre mărcile de import din top 5, Mazda își continuă traiectoria ascendentă în vânzările de pe piața din România, cu un rezultat foarte bun înregistrat în primul trimestru din 2025.
Vânzările Dacia au crescut substanțial în luna martie, pe piața din Germania, în pofida faptului că piața auto din această țară s-a confruntat cu o nouă scădere. Cu aproape 7.000 de vehicule înmatriculate, marca românească s-a apropiat de volumul înregistrat de Toyota, relevă datele analizate de Profit.ro.
Tranziția comenzilor automobilului modern de la analog la digital a început de mult, iar mașinile cu direcție electrică sunt deja pe șosele. Acum a venit, însă, rândul frânelor, un sistem cel puțin la fel de pretențios și important pentru siguranța pasagerilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0588 | -0.0040 | -0.08 % |
1 USD | 4.3326 | -0.0005 | -0.01 % |
1 GBP | 5.8677 | -0.0179 | -0.30 % |
1 CHF | 5.3652 | -0.0102 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro