Afacerile companiilor controlate de Guvern - 203 operatori economici - au urcat anul trecut cu 11,6%, la 107,5 miliarde de lei, fiind pentru prima dată peste pragul de 100 de miliarde de lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Datoria statului a urcat în luna aprilie la 1.013,16 miliarde de lei, de la 998,2 miliarde de lei în luna martie, depășind astfel pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor analizate de Profit.ro. Depășirea acestui nivel a fost anunțată anterior de Profit.ro și confirmată în iunie de directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, la Profit Piața de Capital.forum - Ediția a V-a.
ANAF nu va aplica sancțiuni celor care nu răspund solicitărilor de informații referitoare la cheltuielile companiilor, transmise săptămâna trecută prin SPV, caracterul acestora fiind unul opțional, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro din surse oficiale.
Ministerul Finanțelor a inițiat un demers de identificare a proiectelor de investiții care pot fi implementate prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP), cu scopul de a crea un portofoliu de astfel de proiecte. Mai multe ministere trebuie să trimită până la final de iulie lista proiectelor. Finanțele nu au precizat ce vor face mai departe și ce demersuri vor fi inițiate pentru atragerea de investitori privați în astfel de parteneriate. România a înregistrat, până în prezent, un număr redus de proiecte implementate prin PPP.
Statul controlează, integral sau cu pachet majoritar, un număr de 1.721 întreprinderi, potrivit datelor strânse și analizate de Profit.ro, din care 312 sunt inactive (insolvență, reorganizare, faliment, lichidare, dizolvare). Guvernul promite acum măsuri pentru restructurarea sectorului companiilor de stat, în care lucrează circa 250.000 de oameni.