Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu va mai monitoriza circa 1.400 societăți de stat, ci doar 200, cele mai importante dintre companiile statului, a anunțat premierul Bolojan.
Primăria Municipiului București pregătește proiectarea, promovarea și punerea în aplicare, pe durata a circa doi ani, a unei zone cu emisii reduse (low emission zone - LEZ) în întreaga zonă metropolitană a Bucureștiului, conform unui plan aflat în curs de aprobare și analizat de Profit.ro.
Consiliul Legislativ a avizat negativ o inițiativă legislativă care prevede că orice pasager va avea dreptul de a aduce la bordul unui avion un bagaj de mână, cu dimensiuni de 55 cm x 40 cm x 20 cm și greutate de cel mult 10 kg, inclus în prețul standard al biletului de avion, fără perceperea unor taxe suplimentare. Inițiativa vine în contextul în care eurodeputații se pregătesc și ei să interzică companiilor aeriene să mai perceapă taxe pentru bagajele de cabină mici. În schimb, Consiliul Legislativ din România consideră că o astfel de măsură ar încălca principiile de libertate economică prevăzute de Constituție și chiar normele europene în domeniu.
Premierul Ilie Bolojan a numit în funcția de director de cabinet al prim-ministrului pe Ana-Smărăndița Irina, care se prezintă ca șefă a direcției de management strategic la Poșta Română și era inclusiv anul trecut membru în consiliul de administrație al EnergoNuclear SA, companie a Nuclearelectrica.
În anul 2026, subvenția alocată partidelor politice se diminuează cu 40% față de nivelul acordat în anul 2024, a stabilit Guvernul în ultima formă a proiectului de măsuri fiscale pe care își va angaja răspunderea în Parlament, așa cum a anunțat anterior Profit.ro.