Ministrul Agriculturii - Cred că va fi un an agricol "foarte bun", suprafața calamitată nu depășește 200.000 de hectare din aproape 7 milioane ha însămânțate

Ministrul Agriculturii - Cred că va fi un an agricol "foarte bun", suprafața calamitată nu depășește 200.000 de hectare din aproape 7 milioane ha însămânțate
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2024

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că 2024 va fi un an agricol "foarte bun" chiar dacă sunt anumite zone afectate de secetă, însă suprafața calamitată până în prezent nu depășește 200.000 de hectare din cele aproape șapte milioane de hectare însămânțate în toamna anului trecut și în primăvara acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News

"Eu cred că va fi un an agricol foarte bun din ceea ce am văzut prin deplasările în țară pe care le-am avut. Sunt anumite zone afectate de secetă și deja am discutat în zona Buzău, o parte din Galați și Vrancea, unde sunt suprafețe calamitate, pentru că au fost zone în care nu s-a irigat. Se așteaptă de la prefecturi constituirea Comitetului de situații de urgență, pentru, ca împreună cu direcțiile agricole și cu celelalte instituții implicate, să se întocmească procesele verbale de secetă. Vom aloca sumele necesare pentru despăgubiri, pentru că așa trebuie să alocăm în perioada în care fermierii o duc greu și pe perioada de secetă, dar, în rest, în țară, culturile sunt foarte bune. Nu cred că sunt calamitate mai mult de 200.000 de hectare din cele aproape șapte milioane de hectare însămânțate, culturi de toamnă și de primăvară", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul agriculturii
recolta
seceta