Fondatorii One United Properties pun în vânzare, în ofertă accelerată, aproape 10% din acțiunile companiei

Fondatorii One United Properties pun în vânzare, în ofertă accelerată, aproape 10% din acțiunile companiei

Sursa foto:BVB

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 apr 2024

Vehiculele finanicare prin care Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu dețin pachete de acțiuni la principalul developer listat la BVB, One United Properties (ONE), inițiază o operațiune de tip ABB, prin care își vor reduce participația, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

UPDATE ora 18.22 - Fondatorii au vândut din acțiuni, VEZI AICI

Vinci VER Holding, OA Liviu Holding Invest, CC Trust Group AG și Altius lansează o ofertă de plasament privat accelerat pentru un număr de până la 360,00 milioane acțiuni, reprezentând 9,48% din totalul titlurilor.

Fondatorii Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu își transferaseră deținerile în toamna anului 2021, imediat după listarea la Bursa de Valori București către Vinci VER Holding și OA Liviu Holding Invest, care fiecare concentrau la sfârșitul anului trecut câte 1,05 miliarde acțiuni cu simbolul ONE, echivalent a câte 27,71% din capitalul social.

FOTO Un proaspăt director general din Ministerul Energiei, fost manager la Deloitte și șef la Energy Holding - propus de stat pentru board-ul OMV Petrom CITEȘTE ȘI FOTO Un proaspăt director general din Ministerul Energiei, fost manager la Deloitte și șef la Energy Holding - propus de stat pentru board-ul OMV Petrom

Vânzarea survine într-un moment în care acțiunile One United Properties sunt aproape de maximul atins în piața reglementată de la BVB. La ultimul preț de închidere de 1,0220 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății se ridică la 3,88 miliarde lei (780,63 milioane euro).

Ultima tranzacție majoră pe acest emitent s-a efectuat în piața deal pe data de 7 februarie când au fost schimbate 80,10 milioane acțiuni la prețul de 1,00 lei/acțiune, ceea ce a ridicat valoarea transferului la 80,10 milioane lei (16,11 milioane euro), iar noua operațiune de piață are potențialul de a fi chiar de 4 ori mai mare. De regulă, la amunțarea unei astfel de operațiuni de vânzare accelerată, brokerul are aranjată distribuția pachetului de acțiuni.

Fondul Active Dinamic al Swiss Capital și-a majorat participația la Firebyte Games. Încredere în valoarea intrinsecă a firmei CITEȘTE ȘI Fondul Active Dinamic al Swiss Capital și-a majorat participația la Firebyte Games. Încredere în valoarea intrinsecă a firmei

Un astfel de plasament în procedură accelerată a mai fost derulat pe data de 26 ianuarie și a avut ca obiect vânzarea unui pachet de acțiuni relevant tot la o companie listată în anul 2021 la cota pieței reglementate.

În urma tranzacției de atunci, acționarul principal Adrian Dociu și-a redus participația sa la Aquila Part Prod Com (AQ) la 25,00% din titluri, de la 33,33% din acțiuni cât era anterior. Transferul a fost efectuat tot într-o zonă de maxime, dar acțiunile Aquila au mai avut spațiu să se aprecieze pe piața bursieră.

Sectiune realizată în parteneriat cu ING
Sã ai un business de succes inseamnă, printre altele, să-ti alegi un partener de drum care te întelege si te insoteste cu solutii potrivite pentru fiecare etapa de dezvoltare.
ING îti sustine afacerea cu solutii variate: de la informatii despre cum accesezi fonduri europene, la consultant de business si produse bancare.


viewscnt
Afla mai multe despre
one united properties
bvb
bursa
swiss capital