DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora

DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora
Andreea Guţu
Andreea Guţu
scris 22 mar 2024

Carrefour va închide definitiv aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate recent, în România, de la cora, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții retailerului francez.

Urmărește-ne și pe Google News

"Într-o piață dinamică precum cea a retailului, încercăm să ne adaptăm rapid nevoilor în continuă schimbare ale clienților noștri. Tocmai de aceea, un plan de expansiune solid impune o analiză riguroasă a actualei rețele de magazine și, câteodată, trebuie să luăm decizia de a renunța la magazinele ineficiente sau să schimbăm locația, pentru a putea explora noi opțiuni, mai potrivite cerințelor de astăzi. Scopul nostru final este de a le oferi clienților o experiență optimă atunci când aleg să facă cumpărături în Carrefour.

FOTO Tentativă de fraudă în România cu oferte McDonald\'s CITEȘTE ȘI FOTO Tentativă de fraudă în România cu oferte McDonald's

În acest sens, după o analiză riguroasă, cele patru magazine cora Urban, respectiv cora Urban Moșilor (Calea Moșilor 284), cora Urban Ștefan cel Mare (Șoseaua Ștefan cel Mare 58), cora Urban Rebreanu (str. Liviu Rebreanu 13) și cora Urban Giurgiului (Șoseaua Giurgiului 127), vor fi închise permanent. Echipa va rămâne în cadrul companiei și va fi relocată către alte magazine din rețeaua noastră, ulterior închiderii și fără întreruperi de activitate", au transmis pentru Profit.ro reprezentanții Carrefour.

În ianuarie, hipermarketurile și magazinele de proximitate cora, recent achiziționate de retailerul francez Carrefour, au intrat într-un proces, treptat, de rebranding, care urmează să fie finalizat la sfârșitul anului. Anterior a fost anunțat că, în acest interval, cele 10 hipermarketuri achiziționate de la cora vor rămâne deschise, pe cât posibil, pe parcursul procesului, iar cele 9 magazine de proximitate vor fi închise o perioadă scurtă.

Carrefour a obținut aprobarea Consiliului Concurenței pentru preluarea hipermarketurilor Cora, tranzacția fiind finalizată.

Acum, grupul austriac Supernova, care are în proprietate mai multe hipermarketuri operate anterior de cora, a început modernizarea centrului comercial din Pitești, urmând să continue să modernizeze infrastructura și la celelalte centre comerciale Supernova din România, unde Carrefour preia fostele hipermarketuri Cora - din București (Pantelimon, Lujerului, Alexandriei), Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin.

Cum a anunțat anterior Profit.ro, șase dintre hipermarketurile în care funcționează Cora au fost cumpărate în 2021 de grupul Supernova, într-o tranzacție imobiliară de tip sale & lease back (vânzare & închiriere), care a prevăzut achiziționarea dreptului de proprietate asupra „pereților” centrelor comerciale în cadrul cărora operează hipermaketurile Cora în sistem de chiriaș-ancoră.

Burger King continuă expansiunea în România CITEȘTE ȘI Burger King continuă expansiunea în România

Atunci s-au vândut unitățile Cora Alexandriei, Cora Lujerului și Cora Pantelimon din București, Cora Bacău, Cora Brătianu din Constanța și Cora Drobeta Turnu Severin, precum și galeriile comerciale adiacente.

În 2022, Supernova a anunțat că investește până la 40 de milioane de euro în modernizarea centrelor comerciale Cora cumpărate și că va finaliza lucrările până la sfârșitul anului 2023. În primăvara anului trecut, Frank Albert, proprietarul grupului austriac, a transmis pentru Profit.ro Supernova este încă în proces de modernizare a acestora la un cost ce va depăși 50 de milioane de euro.

DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora

În paralel, echipa Carrefour România crește cu peste 2.000 de angajați, care au asigurat activitatea Cora în România.

EXCLUSIV Mitiska REIM, aproape de vânzarea celor 24 de parcuri de retail deținute în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mitiska REIM, aproape de vânzarea celor 24 de parcuri de retail deținute în România. Tranzacția poate deveni cea mai mare semnată vreodată pe această nișă

Tranzacția presupune creșterea portofoliului Carrefour la peste 430 de magazine în țară la momentul semnării

DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora

Retailerul francez a semnat, în aprilie, preluarea activităților Cora din România de la grupul belgian Louiz Delhaize, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine de proximitate Cora Urban, precum și aproximativ 2.400 de angajați.

DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora

DECIZIE Carrefour închide aproape jumătate din magazinele de proximitate preluate, în România, de la cora

FOTO Jumbo deschide astăzi magazinul 17 din România CITEȘTE ȘI FOTO Jumbo deschide astăzi magazinul 17 din România

Consiliul Concurenței a preluat, în august, atribuțiile de analiză a tranzacției de la Comisia Europeană.

Carrefour operează o rețea de circa 12.000 de magazine în Europa, din care aproape jumătate în Franța, fiind cel mai mare retailer din sectorul alimentar de pe continent și al doilea din lume, cu 14.719 de magazine în total la finele lunii septembrie.

În România, grupul francez deține 413 magazine, din care 44 hipermarketuri, 190 supermarketuri și 151 de magazine de proximitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
cora