Veniturile Netflix cresc, inclusiv din reclame

Entertainment   
Veniturile Netflix cresc, inclusiv din reclame

Netflix a înregistrat venituri de 11,08 miliarde de dolari în al doilea trimestru al anului, puțin peste așteptările analiștilor de 11,07 miliarde de dolari.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, veniturile companiei au crescut cu 16%.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile nete pentru acest trimestru au fost de 3,1 miliarde de dolari sau 7,19 dolari pe acțiune, în creștere de la 2,1 miliarde de dolari respectiv 4,88 dolari pe acțiune.

Google anunță evenimentul de lansare a seriei Pixel 10 CITEȘTE ȘI Google anunță evenimentul de lansare a seriei Pixel 10

Compania a avut o marjă operațională de 34,1% în al doilea trimestru, în creștere cu aproape trei procente față de trimestru anterior și aproape șapte procente față de aceeași perioadă din urmă cu un an.

Pentru întreg anul, compania se așteaptă la venituri cuprinse între 44,8 miliarde de dolari și 45,2 miliarde de dolari.

Netflix a subliniat faptul că anul acesta își va dubla veniturile din reclame (fără să spună cum) și că, în a doua parte a acestui an, va începe să implementeze ceea ce numește reclame interactive.

În prima jumătate a anului, abonații au însumat 97 de miliarde de ore în care au urmărit conținutul platformei, cu Adolescence pe primul loc, urmat de sezon al doilea din Squid Game.

viewscnt
Afla mai multe despre
netflix
streaming
video