Pagube de jumătate de milion de euro după incendiul de la fabrica de armament din Cugir. Livrările din contractele în derulare, neafectate

Economie   
Pagube de jumătate de milion de euro după incendiul de la fabrica de armament din Cugir. Livrările din contractele în derulare, neafectate

Ministrul Economiei, Radu Miruță, anunță că valoarea pagubelor produse de incendiul „agresiv” de la fabrica de armament din Cugir, județul Alba, se ridică la aproximativ jumătate de milion de euro. Acesta precizează că livrările pe care fabrica trebuie să le facă în baza contractelor pe care le are nu au fost afectate de incendiu.

„Am fost să mă interesez despre stocurile pe care această fabrică le are, pentru că sunt niște contracte în derulare și trebuie să ne asigurăm că acele contracte pot fi executate, chiar dacă o parte din ce a fost acolo este distrus. Da, pot fi executate, bucata care a fost distrusă nu afectează fluxul de comenzi, raportat la perioada în care ele trebuie livrate”, a declarat Radu Miruță sâmbătă seară, la B1 Tv.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat că incendiul s-a manifestat „agresiv” și că timp de patru ore cutii cu cartușe au explodat.

„Pur și simplul, cutie după cutie au explodat aceste cartușe până pe la ora trei și jumătate – patru dimineața, adică preț de vreo patru ore”, a arătat ministrul.

Raiffeisen Bank a înjumătățit prognozele de creștere economică ale României. Cea mai proastă performanță din regiune, alături de Ungaria CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank a înjumătățit prognozele de creștere economică ale României. Cea mai proastă performanță din regiune, alături de Ungaria

El a spus că nu se pune problema ca valoarea pagubelor să fie de ordinul a milioane de euro.

„Știm milimetric numerele care au fost distruse, sunt undeva pe la 450-500 de mii de euro”, a arătat Radu Miruță.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, s-a aflat, sâmbătă, la Cugir, unde a discutat cu cei de la Fabrica de Arme, în urma exploziei produse în cursul dimineții, afirmând că este „foarte preocupat, fără niciun milimetru de milă”, să afle care a fost cauza, „să nu se ascundă absolut nimic, să vedem dacă este imputabil și cui”.

Miruță a explicat că a mers la fața locului pentru că știe că acolo primește informații „mai bune” decât dacă s-ar afla la distanță.

„Bucata bună este că nu sunt victime, bucata bună este că pagubele sunt mici, îi felicit pe cei de la ISU care au acționat exemplar și ei sunt cei datorită cărora nu s-a întâmplat un dezastru. (...) Sunt foarte preocupat, fără niciun milimetru de milă, să aflu care a fost cauza, să nu se ascundă absolut nimic, să vedem dacă este imputabil și cui și ce putem face ca data viitoare să nu mai spune din nou Doamne ajută că nu s-a întâmplat mai rău”, a declarat Radu Miruță.

Acesta a subliniat că vrea să se asigure că „investigațiile se desfășoară așa cum este profesionist să se întâmple” și tocmai de aceea vrea să discute cu cei de la fața locului.

Incendiul a izbucnit în hala cu muniție a Fabricii de arme Cugir în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea focului intervenind atât forțe de la ISU Alba, cât și autospeciale cu robotți din cadrul ISU Mureș și Brașov. În jurul orei 5.00, pompierii au anunțat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă. Nu s-au înregistrat victime. 

viewscnt
Afla mai multe despre
incendiu
fabrica de arme cugir