Marele Muzeu Egiptean va fi deschis la 1 noiembrie.
Va fi chiar lângă piramidele din Giza.

Deschiderea este după mai multe amânări, conform AFP.
Muzeul, care a costat un miliard de dolari, urmează să găzduiască peste 100.000 de obiecte, dintre care mai mult de jumătate vor fi expuse publicului. Atracția vedetă va fi vasta colecție a regelui Tutankhamon, cu peste 5.000 de obiecte, scrie News.ro.

Cu cinci milioane de vizitatori din întreaga lume așteptați în fiecare an, GEM, care se va întinde pe 50 de hectare, este de așteptat să dea un impuls major industriei turismului din Egipt.

În cadrul unei reuniuni guvernamentale, prim-ministrul Mustafa Madbouly a declarat că președintele Abdel Fattah al-Sissi a aprobat noua dată pentru inaugurare, care a fost programată inițial pentru 3 iulie, dar amânată până în iunie din cauza conflictului dintre Israel și Iran.
Madbouly a declarat că deschiderea muzeului va fi „un eveniment excepțional” care va pune în valoare patrimoniul cultural al Egiptului.

Proiectul a fost întârziat de o serie de eșecuri legate de tensiunile regionale și pandemia Covid-19.

Odată finalizat, acesta va fi cel mai mare muzeu arheologic din lume dedicat unei singure civilizații, potrivit oficialilor egipteni.
