
Piața băuturilor izotonice, dedicate sportivilor, este în România de 100 de ori mai mică decât cea din Polonia, așa încât principala provocare este educarea consumatorilor și creșterea categoriei, potrivit companiei OSHEE, cu sediul central la Cracovia și care a deschis recent o filială în România. Polonezii acuză procedurile birocratice și spun că au reușit mai repede să agreeze listarea produselor în marile magazine internaționale decât să deschidă un cont la bancă.
OSHEE a încheiat și un parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
Platforma de comerț electronic Global-e Online, unul dintre liderii pieței mondiale de profil, cu vânzări de 3,5 miliarde de dolari anul trecut, recent intrat pe piața românească, va avea la București un centru de cercetare – dezvoltare care va fi lansat cu 30 de angajați și este posibil să ajungă, în următorii ani, la o echipă de peste 100 de persoane.
Cel mai mare sistem de panouri fotovoltaice din România instalat pe acoperiș a fost implementat pe fabrica Kronospan de la Sebeș, valoarea proiectului fiind de aproape 51,17 milioane de lei, au anunțat reprezentanții companiei.
Rețeaua de supermarketuri Senic, care se pregătește să lanseze primul magazin propriu din București, și-a fixat în paralel și un plan de extindere, urmând să deschidă în 2025 unități și la Buzău și Arad, în spații închiriate în mall-uri, dar și în Drobeta Turnu Severin, în primul său parc de retail dezvoltat în România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0736 | -0.0011 | -0.02 % |
1 USD | 4.3461 | -0.0335 | -0.76 % |
1 GBP | 5.8110 | -0.0133 | -0.23 % |
1 CHF | 5.3897 | -0.0300 | -0.55 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro
The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.