
Grupul de firme Diana din Râmnicu Vâlcea a programat investiții de 35 de milioane de lei, pentru extinderea rețelei de retail și producția și procesarea de carne. Diana deține 65 de magazine în zona de sud a României și vrea să deschidă încă 5 până la sfârșitul anului, planul pentru următorii ani fiind atingerea pragului de 100 de unități.
Compania de curierat DPD a avut în primul semestru o creștere a business-ului de 34% și menține targetul pentru întregul an 2021 la +20%. Piața de profil continuă să crească, fiind susținută de dezvoltarea comerțului electronic și revenirea bruscă a segmentului business to business.
Producătorul și distribuitorul de alimente de origine vegetală SanoVita, preluat anul trecut de fondul american de investiții Highlander, negociază achiziția mai multor companii, o tranzacție fiind așteptată în următoarele luni.
evoMAG, o afacere de familie, vrea să profite de efervescența trotinetelor electrice și a intrat pe nișa reparațiilor.
Trenurile alimentate cu hidrogen pot fi o soluție perfect funcțională pe majoritatea liniilor neelectrificate din România, având o autonomie de 1.000 km cu un singur “plin”, potrivit grupului francez Alstom, producătorul singurului astfel de tren din lume operațional în prezent.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro