Carrefour a obținut aprobarea Consiliului Concurenței pentru preluarea hipermarketurilor Cora, tranzacția fiind așteptată să se finalizeze în următoarele săptămâni.
Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat dobânzile neschimbate la ședința de politică monetară de joi, în linie cu așteptările analiștilor, citând decelerarea “accentuată” a inflației în septembrie.
Siemens Energy poartă discuții cu guvernul german în vederea obținerii de garanții de stat, în timp ce încearcă să își consolideze unitatea de turbine eoliene, aflată în dificultate.
În timp ce Uniunea Europeană și-a fixat obiective ambițioase privind accesul populației la internet de mare viteză, vizând servicii de 100 Mbps până în 2025 și acoperire gigabit pentru toate gospodăriile până în 2030, utilizatorii se bucură rareori de vitezele declarate de furnizorii de servicii de internet, existând discrepanțe mari și foarte mari între vitezele anunțate și cele efective, inclusiv în România.
Acțiunile companiilor care activează în industria fintech europeană s-au prăbușit miercuri, după ce compania franceză de plăți Worldline a avertizat cu privire la o încetinire a pieței germane, considerată mult timp drept motorul economic al continentului.