Comisia Europeană a amendat compania germană din domeniul apărării Diehl Defense cu 1,2 milioane de euro pentru participarea sa, împreună cu rivalul elvețian cu capital de stat RUAG, la un cartel pe piața europeană a grenadelor de mână.
Retailerul elen de jucării și decorațiuni Jumbo vrea să deschidă patru noi hipermarketuri în România, inclusiv primul său magazin dintr-un mall amplasat într-o zonă centrală, urmând să ajungă la 20 de magazine pe plan local până la finele anului 2026.
Prețurile obligațiunilor germane au scăzut joi, împingând randamentul titlurilor pe 10 ani la cel mai ridicat nivel din peste o decadă, în contextul în care investitorii se pregătesc ca ratele dobânzilor din zona euro să rămână ridicate pentru mai mult timp.
China a acuzat SUA că ar fi infiltrat serverele Huawei Technologies începând din 2009, ca parte a unui efort extins de furt de date, care ar fi culminat cu zeci de mii de atacuri cibernetice împotriva unor ținte chinezești anul trecut.
Grupul austriac Kronospan, unul dintre cei mai mari producători de PAL și MDF din Europa, a inaugurat recent primul său showroom din România.