
Prețul spot al gazului tranzacționat pe platforma operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a majorat marți cu peste 15% față de nivelul mediu al zilei precedente în urma anunțului suspendării de către Agenția Federală a Rețelelor din Germania a procedurii de aprobare a gazoductului Nord Stream 2, dar și. tensiunilor de pe piața internă, unde reglementatorul pieței refuză să accepte solicitările de retragere a licenței de furnizare mai multor companii.
Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, și-a redus cu apoape 100 de miloane de dolari, la 57,8 milioane de dolari, pierderile pe primele 9 luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, afectat de carantinarea economiilor. Cea mai mare parte a pierderilor a fost înregistrată în trimestrul al treilea (35 milioane de euro), ca urmare a opririi rafinăriei Petromisia în urma exploziei de la începutul lunii iulie.
În timp ce în alte state, mai ales în Marea Britanie, furnizorii de gaze și energie electrică falimentează într-un număr masiv ca urmare a exploziei prețurilor de achiziție angro, cei de pe piața autohtonă par mai rezistenți.
Romgaz și-a majorat profitul net pe primele 9 luni ale anului cu 22,7%, în principal ca urmare a majorării cu 16% a producției și mai puțin ca urmare a aprecierilor de prețuri de pe piețele angro de gaze și electricitate.
Operatorul de transport gaze Transgaz și-a înjumătățit profitul net pe primele 9 luni ale anului, la 105,5 milioane lei de la 203,3 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în pofida unei cantități mai mare de gaze transportate, ca urmare a scăderii veniturilor din exploatare cu 5% și majorării cheltuielilor cu 9%. Tarifele, veniturile din rezervarea de capacitate și cele din transportul internațional au scăzut comparativ cu cele din 2020.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro