Vânzările Dacia pe piața din Europa, în luna iulie, s-au majorat substanțial, potrivit celor mai noi statistici analizate de Profit.ro, care arată că producătorul român de automobile și-a susținut avansul prin creșterea masivă a vânzărilor Bigster, urmată de cea a lui Spring.
Cu 54.600 de automobile vândute în luna iulie, pe piața din Europa, Dacia a recuperat toate scăderile din lunile anterioare și a revenit la un rezultat pozitiv pe întreg anul, după cum arată cifrele Data Force preliminare. Volumul vândut de Dacia în a șaptea lună din an a fost cu 15 procente peste cel de anul trecut, respectiv cu 7.000 de vehicule în plus.
Evoluția remarcabilă a fost susținută în special de Bigster, care s-a apropiat deja de pragul de 10.000 de unități vândute într-o singură lună, ajungând deja, după mai puțin de patru luni de la startul livrărilor, la 26.400 de vehicule vândute de la lansare și până astăzi.

Dacă își va menține ritmul până la finele anului, Bigster va atinge aproape 90.000 de unități vândute, foarte aproape de ținta pe care managementul Dacia și-a propus-o pentru acest model, în anii următori.
O creștere importantă s-a înregistrat și în dreptul modelului electric Spring, care a vândut 2.250 de unități, față de numai 290 în urmă cu un an.
În acest caz, evoluția se datorează opririi vânzărilor în 2024, în luna iulie, pe fondul schimbării de model. Practic, în iulie, august și aproape toată luna septembrie, Spring nu a mai ajuns la clienți. În total, în primele șapte luni din acest an, Spring a depășit 21.000 de exemplare vândute în Europa.
Liderul vânzărilor Dacia rămâne, însă, Sandero, chiar dacă volumul vândut a scăzut ușor, la 21.000 de unități, în iulie, sub impactul inevitabil al lansării în această toamnă a versiunii revizuite, pe care unii clienți preferă să o aștepte.
Sandero a avut o scădere de 8 procente în iulie și s-a apropiat de un declin de 10 procente pe cele șapte luni, în care a vândut 152.600 vehicule. Diferența în minus față de anul trecut este în acest moment de peste 15.000 de vehicule.

Și Duster a avut o ușoară scădere în iulie și putem spune că una dintre cauze este Bigster, care a „furat” din clienții SUV-ului, o mișcare anticipată deja de Profit.ro la momentul lansării noului model compact.
Așa cum spunea și șeful Dacia, procentul nu este mare pentru că clienții Duster și Bigster sunt destul de bine definiți și diferențiați.
În iulie, Duster a vândut 14.900 unități, cu 6 procente sub volumul de anul trecut, iar pe întreg intervalul ianuarie – iulie încă mai păstrează un avans de 5 procente, care s-ar putea diminua până spre sfârșitul de an, volumul înregistrat la finalul primelor șapte luni fiind de 111.083 unități
Jogger, în schimb, pare că a fost mult mai afectat de apariția lui Bigster, pentru că scăderea este de 27% în acest caz, cu un volum care s-a redus la 5.200 de unități în iulie și la 44.200 pe șapte luni (-20%).
Și în cazul Jogger era previzibil impactul Bigster, pentru că cele două au destule elemente în comun, cea mai importantă fiind lungimea foarte apropiată, cu un mare plus pentru Bigster, dată fiind apartenența la segmentul SUV.

Să nu uităm de Logan, care aproape că a dispărut din vânzările Dacia, fiind prezent doar pe piețele din România și Bulgaria, pe teritoriul UE, și în alte câteva țări din Africa.
Cifrele din Europa arată un volum de numai 1700 de unități Logan vândute, în ușoară creștere față de anul trecut, dar într-un declin important pe tot anul, cu 7.500 de vehicule (față de 10.200 în urmă cu un an) din cauza haosului generat de Programul Rabla în România, unde se vând aproape toate mașinile Logan din UE.
Pentru Sandero există o veste foarte bună, ca urmare a faptului că a rămas cel mai vândut automobil din Europa, depășindu-și toți rivalii cu aspirații la această poziție, respectiv Renault Clio, VW Golf sau, din ce în ce mai puțin probabil, Tesla Model Y.

În iulie, cel mai aproape de vânzările Sandero s-a situat VW T-Roc, cu peste 20.000 de unități vândute, urmat de Toyota Yaris Cross, la o distanță considerabilă, cu 17.000 de unități.
Și Duster se menține pe o poziție solidă în clasamentul vânzărilor, pe locul 8, fiind totodată al cincilea cel mai vândut SUV din Europa și al treilea din segmentul B-SUV.