
Nissan Magnite este un automobil creat de japonezi pe platforma comună CMF-A, pe care Renault și-a dezvoltat propriile modele Kwid, Ttriber și Kiger. Odată cu lansarea facelift-ului acestui model, Nissan a anunțat că va lansa micul SUV pe nu mai puțin de 65 de piețe internaționale.
Deși nu a fost anunțat pe lista oficială a premierelor și noutăților care vor fi expuse în standul mărcii Renault, la Salonul Mondial de l’Auto din Paris, viitorul Twingo electric a reușit să-și găsească loc în calendarul mărcii franceze pentru cel mai important eveniment auto al anului.
Toyota a încheiat un acord cu Joby Aviation, companie specializată în dezvoltarea de taxiuri aeriene electrice pentru o investiție substanțială care să sprijine „viziunea comună a celor două companii”.
Mercedes-Benz are în curs de dezvoltare o întreagă familie de microbuze și vanuri comerciale electrice, pe o platformă complet nouă, botezată VAN.EA (Electric Arhitecture). O serie de fotografii cu primul model camuflat au fost lansate odată cu startul testelor de șosea ale acestui model, care va primi motoare electrice construite la Sebeș.
Dacia nu reușește să-și regăsească ritmul pe piața din Franța, unde în ultimele luni a înregistrat scăderi repetate ale vânzărilor, raportat la anul anterior. Cauzele sunt aceleași, problemele întâmpinate de Spring, care nu mai primește subvenție de la stat, în timp ce Duster 3 nu a ajuns încă la volumele generației anterioare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro