
Ar putea fi asimilată marca Dacia cu un rival pentru Jeep? Este posibil ca în strategia Dacia să existe și o astfel de încercare, pentru a atrage clienți care caută soluții mai accesibile, dar cu performanțe mai robuste. O publicație din Irlanda a atins acest punct în urma unui test-drive.
Ministerul Economiei din Franța a anunțat Tesla că se face vinovată de „practici comerciale înșelătoare” din cauza modului în care a încheiat contractele de vânzare, a publicității făcute echipamentelor vehiculelor, dar și pentru cum a rambursat avansurile acolo unde a fost cazul.
Continental Automotive, divizia dedicată componentelor auto din cadrul gigantului german, a avut o primă întâlnire cu investitorii, pentru a-și prezenta strategia pentru perioada următoare listării și primele ținte financiare pe care le promite viitorilor acționari noua companie Aumovio. VEZI MAI JOS MESAJUL PENTRU ROMÂNIA
Situația vânzărilor de mașini electrice din Europa s-a schimbat la 180 de grade față de acum un an sau doi, când vânzările erau dominate de Tesla. Lansările de modele pe bandă rulantă ale producătorilor europeni au adus un peisaj complet nou, în care Tesla mai joacă doar un rol secundar, relevă analiza Profit.ro.
Două modele înrudite ale grupului Renault se luptă în acest moment pentru titlul de cel mai vândut automobil din Europa. Scăderile Dacia Sandero generate de apropierea facelift-ului din această toamnă și succesul pe care Clio îl are după ce a trecut deja printr-o revizuire sunt principalele cauze, dar este o situație fără precedent în Europa, cu două modele ale aceluiași grup pe primele două locuri, conform analizei Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0683 | +0.0007 | +0.01 % |
1 USD | 4.3688 | +0.0159 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8777 | +0.0212 | +0.36 % |
1 CHF | 5.3875 | +0.0110 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro
The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.
© 2025 Profit.ro. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de 1616.ro