
Volkswagen și-a propus o țintă riscantă, să lanseze o mașină electrică la un preț de „sub 20.000 de euro”, pentru a stimula vânzările segmentului electric. Versiunea de serie a conceptului ID.EVERY1 va ajunge pe piață cu mare întârziere, raportat la concurență, dar va reuși să fie profitabilă.
Dacia a reușit un rezultat foarte bun în luna aprilie, pe piața din Austria. SUV-ul Duster, lansat anul trecut pe toate piețele europene, a fost cel mai vândut din segment, reușind să-și mențină poziția de lider pe segmentul de clienți privați. Procentul clienților care au optat pentru tracțiunea 4x4 a fost foarte mare.
O singură opțiune a fost desemnată de comitetul special creat de acționarii Stellantis pentru a găsi un nou CEO al companiei, după plecarea lui Carlos Tavares, dar aceasta este în pericol să nu primească acceptul tuturor acționarilor. Compania nu a anunțat oficial, dar cele mai noi informații pe surse arată că mai este doar un pas până la decizia finală.
Dacia Sandero n-a mai reușit în luna aprilie să se mențină pe primul loc în vânzările europene de automobile, fiind depășită pentru prima dată în acest an. Modelul care a reușit performanța este un automobil Renault care împarte cu Sandero aceeași platformă, relevă analiza Profit.ro.
Anunțate încă de la finalul anului trecut, mărcile Omoda și Jaecoo care aparțin companiei chineze Chery vor veni în acest an în România, după cum arată informațiile transmise pentru Profit.ro de reprezentanții companiei chineze, primele modele lansate urmând să fie două SUV-uri.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro