
Minunea reducerii arieratelor administrației publice nu a ținut decât un an. După ce anul trecut datoriile acumulate, în special către furnizori, s-au diminuat cu aproape 40%, cu ajutorul banilor virați special la rectificările bugetare, în primele opt luni din 2015 primarii au reușit să le dubleze, aducându-le la un nivel chiar mai ridicat decât în 2013.
Stabilitatea financiară a Românie nu este amenințată, în momentul de față, de un risc sistemic sever, dar există mai multe riscuri ridicate și moderate, arată BNR, într-o hartă a riscurilor inclusă în Raportul asupra stabilității financiare pe 2015.
Companiile private care înregistrează de mulți ani pierderi afectează concurența în piață, dar și activitatea de finanțare derulată de bănci și ar trebui să dispară rapid, conform regulilor economiei de piață, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Scăderea CAS, a taxei pe stâlp și a TVA la alimente nu au afectat veniturile bugetare totale. Dimpotrivă. ANAF a încasat, în primele nouă luni, mai mult cu 7,8% decât în aceeași perioadă a anului trecut, depășind cu 3,8% planul inițial de încasări de la începutul anului și cu 0,8% programul după rectificare.
Dan Dumitru Popescu este noul general manager al G4S Cash Solutions, una din cele două companii prin care acționează în România G4S, cel mai mare furnizor de produse și servicii de securitate din lume.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro