Autori


Ovidiu Bărbulescu are 3995 articole

Amenzi uriașe pentru vânzarea sau oferirea de alcool minorilor. Sancțiunea merge până la suspendarea activității comerciantului

Fapta de comercializare sau oferire în mod gratuit de băuturi alcoolice minorilor va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu amendă de până la 6.000 lei. În cazul repetării faptei va fi dispusă chiar suspendarea temporară a activității comerciantului, prevede un proiect de lege propus chiar de către producătorii din domeniu și susținut de actualul partid de guvernământ.

Amenzi uriașe pentru vânzarea sau oferirea de alcool minorilor. Sancțiunea merge până la suspendarea activității comerciantului
Guvernul Orban reia discuțiile cu patronatele și sindicatele privind creșterea salariului minim

Guvernul va relua discuțiile cu partenerii sociali privind majorarea salariului minim brut pe economie, de la 1 ianuarie 2020, a anunțat, luni, premierul Orban, care a precizat că variantele propuse vor fi negociate cu sindicatele și patronatele pe baza unei analize asurpra impactului bugetar și sustenabilității creșterii pentru companii. Potrivit lui Orban, decizia cu privire la nivelul salariului minim de anul viitor va trebui luată la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.

Guvernul Orban reia discuțiile cu patronatele și sindicatele privind creșterea salariului minim
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Curs BNR
1 EUR5.0725 +0.0003+0.01 %
1 USD4.3271 -0.0172-0.40 %
1 GBP5.8564 +0.0064+0.11 %
1 CHF5.4141 -0.0087-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro


Must Read