
Proiectul legislativ prin care PNL propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare a fost adoptat în mod tacit de către senatori, fără ca reprezentanții puterii să-i întocmească vreun raport în comisiile de specialitate pentru a fi votat în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților și rămâne de văzut dacă puterea se va grăbi sau nu să îl adopte până la finele acestui an.
În cel mult 4 luni șoferii ar trebui să poată accesa pe site-ul Poliției Române istoricul propriu al sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice, a stabilit astăzi Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților asupra unui proiect de lege. Deputații grăbesc astfel termenul stabilit cu o zi în urmă de Senat, care a adoptat un proiect legislativ susținut de toate partidele și care dă acest drept conducătorilor auto începând cu 30 septembrie 2023, dată până la care Poliția Rutieră ar trebui să implementeze aplicația specifică.
Parlamentul a clarificat, adoptând un proiect de lege prin vot final în Camera Deputaților, entitățile și serviciile pentru care se aplică deductibilitatea și scutirea de impozit în cazul abonamentelor pentru facilități sportive. Astfel, regimul fiscal va fi aplicat pentru codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313 - activități ale bazelor sportive, cluburilor sportive și centrelor de fitness, incluisv pentru servicii medicale oferite de acestea.
Titularii unui certificat de competență profesională vor putea obține permisul de conducere de la vârsta de 18 ani, în loc de 21 de ani, în cazul vehiculelor din categoria C și CE, respectiv de la 21 ani, în loc de 24 de ani, în cazul vehiculelor din categoria D și DE.
Guvernul a pregătit instituirea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară. Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro