
Valentina Berevoianu, profesionist cu îndelungată experiență pe piața de capital, membră a echipei Investimental încă de la înființare, a fost nominalizată de Consiliul de Administrație al Investimental pentru poziția de CEO. Până în anul 2019, timp de 10 ani, a ocupat poziția de Director Financiar Executiv în cadrul Erste Asset Management România.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument strategic care măsoară nivelul de participare, performanță și impact al femeilor în mediul de afaceri românesc, corelat cu obiectivele europene privind egalitatea de gen
Companiile își regândesc prioritățile în raport cu serviciile profesionale de care au nevoie în acest climat economic tot mai complex și marcat de incertitudini fiscale. Specialiști de la companii precum Blueprint Advisors, Vulpoi & Toader Management (VTM), Kapital Minds și Finexpert au oferit pentru Legal Marketing o imagine asupra pieței de servicii financiare și a mediului de business în această perioadă plină de provocări. Dincolo de perspectiva iminentă a creșterii taxelor, cererea pentru servicii de compliance, consultanță fiscală și audit este în creștere, reflectând o tendință clară: nevoia de claritate, predictibilitate și optimizare. Pe de o parte, conformarea fiscală devine esențială pentru evitarea riscurilor, iar pe de altă parte, tot mai mulți antreprenori caută să își evalueze afacerile realist, pregătindu-le pentru vânzare sau dezvoltare.
Bucătăria asiatică este apreciată în întreaga lume pentru echilibrul dintre arome, texturi și prezentare. De la savoarea intensă a sosurilor wok, la crocanța spring rolls-urilor și delicatețea deserturilor japoneze sau thailandeze, această gastronomie este mai mult decât o simplă masă – e o experiență completă. Acum, datorită gamei Mei Tai, marca proprie PENNY, aceste gusturi autentice pot fi savurate ușor, chiar acasă.
Vinul de astăzi, Fiano Beneventano 2023, este un alb elegant din inima Campaniei, produs de crama italiană Lapilli. Obținut din soiul de struguri autohton Fiano, vinul reflectă perfect influențele climatului mediteranean: arome intense, echilibru natural și o prospețime care îl face ideal pentru zilele calde.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro