

Oamenii de afaceri irlandezi Andrew Sheehy și Noel Tynan, asociați cu grupul RI Investment, sunt în discuții avansate cu un investitor român pentru vânzarea fostului sediu central al Alpha Bank, de pe Calea Dorobanților din București, într-o tranzacție estimată la circa 11 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.
Lanțul olandez de magazine cu discount Action, care vinde produse la preț redus, atât alimentare, cât și nealimentare, confirmă că va intra pe piața din România, mișcare anunțată de Profit.ro din vara anului trecut, precizând acum că va deschide primul magazin cel târziu în toamna acestui an.
Alin Burcea explică într-o discuție cu Profit.ro motivul pentru care a vândut - într-o operațiune derulată sub forma unei fuziuni - o participație majoritară din agenția de turism Paralela 45 către Rainbow Tours, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia.
Statul român, prin Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, a depus oferta neangajantă pentru preluarea operatorului Portului Giurgiulești, respectiv firma ICS Danube Logistics, al cărei acționar majoritar este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Afacerile eMAG, cel mai puternic retailer online din România, controlat de grupul sud-african Naspers și omul de afaceri Iulian Stanciu, au avansat cu 353,8% în ultimii 10 ani, de la 1,7 miliarde de lei în 2015 la 7,72 miliarde de lei în 2023. Profitul net a atins 119,06 milioane de lei în 2023, de la o pierdere de 119,3 milioane de lei în 2015.
O informație de ultimă oră legată de expansiunea SUV-ului Bigster pe piețele internaționale arată că Renault are pregătită o lansare extrem de importantă în luna octombrie, pe piața din India, a doua cea mai mare piață auto a lumii din punct de vedere al potențialului de extindere, după China, relevă datele analizate de Profit.ro.
IKEA România, parte din grupul suedez cu același nume, cel mai mare retailer de mobilă din lume, dar și de pe piața locală, a finalizat 2024 cu o cifră de afaceri de peste 1,4 miliarde de lei (274,2 milioane euro), 33% din această sumă fiind generată de vânzările online.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro