FBI concediază o nouă serie de angajați.
Printre aceștia este și fostul director interimar Brian Driscoll.

Operațiunea este declanșată în cadrul celor mai recente măsuri împotriva oficialilor care au lucrat la dosare ce au stârnit furia președintelui Donald Trump, au declarat patru persoane informate în legătură cu acest subiect pentru Reuters.
Driscoll, care a ocupat temporar funcția de director al Biroului Federal de Informații la începutul acestui an, înainte ca noul director al FBI, Kash Patel, să fie confirmat de către Senat, era considerat un erou de către unii membri ai agenției secrete, arată Hotnews.

Driscoll a încercat să-i protejeze de urmărirea penală pentru rolul lor în anchetarea persoanelor care au luat cu asalt Capitoliul SUA, pe 6 ianuarie 2021, în încercarea eșuată a acestor insurgenți de a răsturna înfrângerea electorală a lui Trump în fața democratului Joe Biden.
Fostul procuror general adjunct interimar al Departamentului Justiției, Emil Bove, care a fost confirmat între timp în funcția de judecător la curtea de apel, i-a acuzat pe Driscoll și pe fostul director adjunct interimar al FBI, Robert Kissane, de insubordonare, după ce aceștia au încercat să-i împiedice eforturile de a colecta o listă cu numele tuturor persoanelor respective.

Driscoll, poreclit „The Drizz”, le-a spus colegilor săi într-un mesaj de rămas bun joi că nu i s-a dat nicio explicație pentru demiterea lui.
„Aseară am fost informat că mâine va fi ultima mea zi la FBI. Înțeleg că aveți multe întrebări cu privire la motivul pentru care am fost demis, la care nu am în acest moment un răspuns. Nu mi s-a comunicat niciun motiv”, a scris el, potrivit unei copii a mesajului, văzută de Reuters.
„Vă rog să știți că a fost o onoare pentru mine să lucrez alături de fiecare dintre voi”, le-a mai transmis Driscoll colegilor săi.
FBI a notificat, de asemenea, cel puțin alți trei agenți că vor fi concediați până vineri, printre care Steve Jensen, director adjunct al biroului din Washington, Spencer Evans, fost agent special din Las Vegas, și Walter Giardina, un agent din biroul din Washington care a fost recent vizat de senatorul republican Charles Grassley pentru implicarea sa în mai multe cazuri legate de Trump, au precizat persoanele informate despre această chestiune.

Jensen, într-un mesaj adresat personalului său, a spus că a primit un mesaj similar prin care i se comunica că va fi concediat începând de vineri. „Nu vă abateți niciodată de la hotărârea voastră de a răspunde chemării de a proteja poporul american și de a apăra Constituția”, a scris el, potrivit unei copii analizate de Reuters.
FBI a refuzat să comenteze oficial.
Aceste măsuri sunt cele mai recente dintr-o serie de concedieri care au început în prima zi a mandatului lui Trump, inclusiv împotriva persoanelor care au lucrat la dosare legate de 6 ianuarie sau la dosarele cu cele două acuzații aduse de fostul consilier special Jack Smith lui Trump, pentru păstrarea de documente clasificate și eforturile de a răsturna rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020.
În majoritatea cazurilor, angajații FBI nu au primit explicații pentru concedierea lor. Mulți dintre ei au intentat acțiuni în justiție, care sunt încă în curs de soluționare.

Într-un comunicat, Asociația Agenților FBI (FBIAA) s-a declarat „profund îngrijorată” de informațiile potrivit cărora agenții vor fi „concediați sumar, fără o procedură echitabilă, pentru că și-au făcut datoria”.
„Există un proces de revizuire atunci când se iau măsuri disciplinare împotriva agenților. Procedura a fost stabilită pentru ca FBI să poată rămâne independent și apolitic. Conducerea FBI s-a angajat – atât public, cât și direct față de FBIAA – că va respecta acest proces. Îi îndemnăm să-și respecte angajamentul și să respecte legea”, a adăugat asociația.
În primăvară, FBI a redus personalul unui departament axat pe combaterea terorismului intern și a abandonat un instrument folosit pentru a urmări astfel de investigații, o schimbare care ar putea submina capacitatea forțelor de ordine de a contracara acțiunile adepților supremației albilor și a extremiștilor anti-guvernamentali.

Schimbările au loc în pofida avertismentelor repetate ale oficialilor americani din ultimii ani că extremiștii violenți din țară reprezintă unele dintre cele mai semnificative amenințări la adresa securității Statelor Unite.
Conducerea FBI a transferat recent agenți și analiști de informații de la Secția de operațiuni pentru terorism intern, care sprijină investigațiile efectuate de angajații celor 55 de birouri FBI care fac muncă de teren și oferă informații despre amenințările interne, potrivit unor surse familiarizate cu aceste schimbări.
Două surse au spus că circa 16 persoane au fost transferate din secție, care ar avea sute de angajați dacă ar avea personal complet. O altă sursă a declarat că importanți oficiali FBI au discutat despre desființarea sa completă, deși o decizie finală nu a fost încă anunțată.

FBI a întrerupt, de asemenea, practica de etichetare a investigațiilor având legătură cu terorismul intern, au spus două dintre aceste surse. Etichetarea a fost un instrument important pentru a ajuta biroul să identifice tendințele și să urmărească investigații importante din întreaga țară.
Separat, administrația Trump a ordonat Forțelor operative comune pentru terorism ale FBI, care investighează amenințările teroriste interne și internaționale, să ajute la eforturile președintelui Trump privind combaterea imigrației ilegale, potrivit unui memoriu consultat de Reuters.
Foști oficiali au declarat că nu este ceva neobișnuit ca FBI să redirecționeze resursele pe baza amenințărilor în schimbare. Patel a promis anterior că va eficientiza operațiunile de la sediul FBI din Washington.