Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, cofondator al Terraform Labs și creator al criptomonedelor TerraUSD și Luna, a pledat vinovat în fața justiției americane pentru două capete de acuzare de conspirație la fraudă și fraudă electronică, legate de prăbușirea din 2022 a proiectului său, care a provocat pierderi estimate la 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Potrivit procurorilor federali din Manhattan, Kwon, în vârstă de 33 de ani, ar fi indus în eroare investitorii în 2021 cu privire la modul în care TerraUSD – ”o stablecoin” concepută să se mențină la valoarea de 1 dolar – își recăpătase paritatea. În realitate, aceasta fusese sprijinită artificial prin achiziții masive realizate de o firmă de tranzacționare de înaltă frecvență, nu prin algoritmul ”Terra Protocol”, așa cum susținea oficial, scrie News.ro

Anchetatorii susțin că aceste declarații false au atras atât investitori individuali, cât și instituționali, contribuind la creșterea valorii tokenului Luna la aproximativ 50 de miliarde de dolari în primăvara lui 2022, înainte de colaps.
În instanță, Kwon și-a recunoscut greșeala, spunând: ”Am făcut afirmații false și înșelătoare, omițând să dezvălui implicarea unei firme de tranzacționare în restaurarea parității TerraUSD. Ceea ce am făcut a fost greșit.”
În urma acordului cu procurorii, acesta riscă până la 25 de ani de închisoare, însă acuzarea va recomanda o pedeapsă de maximum 12 ani, cu condiția ca el să își asume pe deplin responsabilitatea. Sentința va fi pronunțată pe 11 decembrie 2025.

Kwon se află în detenție în SUA după extrădarea sa din Muntenegru la sfârșitul anului trecut și se confruntă cu acuzații și în Coreea de Sud.
În 2024, Kwon și Terraform Labs au acceptat să plătească 80 de milioane de dolari amendă civilă și să se supună unei interdicții privind tranzacțiile cu criptomonede, ca parte a unui acord mai larg de 4,55 miliarde de dolari cu Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse a SUA (SEC). Conform înțelegerii actuale, procurorii nu se vor opune unei eventuale cereri de transfer într-o altă țară după executarea a jumătate din pedeapsa din SUA.