În condițiile unei piețe mondiale a aluminiului cu constrângeri structurale, Alro își dublează profitul net la S1

Gigantul american Coca-Cola nu va renunța la siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză, ca ingredient principal pentru îndulcirea băuturii sale emblematice.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
În condițiile unei piețe mondiale a aluminiului cu constrângeri structurale, Alro își dublează profitul net la S1

Combinatul Alro raportează pentru primele 6 luni un câștig pretaxare EBITDA de 95,24 milioane lei, înjumătățit față de cel de 201,36 milioane lei, din perioada similară a anului trecut.

Alro Slatina (ALR) a realizat în primul semestru, la nivel de grup, venituri din contractele cu clienții 2,01 miliarde lei, în creștere cu 18,23% față de cele de 1,70 miliarde lei din exercițiul financiar precedent. Este o performanță obținută în contextul unor livrări cantitative majorate cu cu 5,64% pe segmentul aluminiului primar și de 8,75% la aluminiul procesat.

Urmărește-ne și pe Google News

Dinamica a fost favorizată de prețuri care au oscilat între 2.500 dolari/tonă și 2.600 dolari/tonă, în cazul contractele la 3 luni la aluminiul primar tranzacționate la London Metal Exchange.

O parte din țițeiul azer contaminat importat de OMV Petrom a ajuns în sistemul național de transport prin conducte. Criza de aprovizionare de la Petrobrazi - depășită CITEȘTE ȘI O parte din țițeiul azer contaminat importat de OMV Petrom a ajuns în sistemul național de transport prin conducte. Criza de aprovizionare de la Petrobrazi - depășită

“Performanța solidă a companiei a fost determinată de o concentrare constantă pe produse cu valoare adaugată mare și foarte mare, în special pentru sectoarele aeronautic, auto și ingineresc, unde cererea rămâne robustă”, spune în raportarea semestrială Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro.

Documentul menționează “constrângeri structurale“ pe piața internațională a aluminiului dată de plafonarea producției Chinei și de prețurile ridicate la materia primă alumină. În același timp, pentru Europa, compania raportează o refacere a stocurilor de către clienții finali, cu efect pozitiv asupra cererii.

Vine confirmarea: Polonezii de la Maspex dețin pachetul majoritar de la Purcari, respectiv 73% din acțiuni CITEȘTE ȘI Vine confirmarea: Polonezii de la Maspex dețin pachetul majoritar de la Purcari, respectiv 73% din acțiuni

De asemenea, în Uniunea Europeană există un cadru favorabil pentru industria aviatică în contextul majorării la 5% a cheltuielilor pentru înarmare. Compania raportează o intensitate mai mare pentru Salonul Aeronautic și Spațial de la Paris. În această notă, un raport al casei de brokeraj Swiss Capital indica acțiunile Alro ca vehicul de investiție pentru cei care mizează pe impulsul programelor de armament europene.

În același interval de raportare, costurile bunurilor vândute s-au majorat cu 19,13%, la 1,93 miliarde lei, de la 1,62 miliarde lei. Astfel, rezultatul total global consolidat este unul de 17,07 milioane lei, dublu față de profitul net de 8,45 milioane lei din primele 6 luni din 2024. Pe întreg anul trecut, profitul net a fost de 5,70 milioane lei, obținut după o secvență lungă de trimestre pe pierdere în contextul exploziei prețurilor la energie din anii 2021-2022.

Fondul Proprietatea reduce cu o treime ținta de achiziție în programul de răscumpărare promovat în această vară. Mișcarea vine în contextul în care un acționar a solicitat dividende CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea reduce cu o treime ținta de achiziție în programul de răscumpărare promovat în această vară. Mișcarea vine în contextul în care un acționar a solicitat dividende

Activele totale ale Alro, societate controlată indirect de omul de afaceri rus Vitali Matchitski, erau la data de 30 iunie de 3,22 miliarde lei, cu 0,92% mai mici decât cele de 3,25 miliarde lei de la finalul anului trecut. În aceeași perioadă datoriile totale au fost tăiate cu 2,23%, la 2,19 miliarde lei, de la 2,24 miliarde lei.

Listate la Bursa de Valori București, titlurile Alro, care au fost îndepărtate din indicele BET la intrarea Hidroelectrica (H2O), au închis ultima sesiune de tranzacționare la prețul de 1,7350 lei/acțiune, la care capitalizarea de piață a emitentului este de 1,24 miliarde lei (284,00 milioane dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
bvb
bursa
aluminiu
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Curs BNR
1 EUR5.0683 +0.0007+0.01 %
1 USD4.3688 +0.0159+0.37 %
1 GBP5.8777 +0.0212+0.36 %
1 CHF5.3875 +0.0110+0.20 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro