Compania Națională ,,Poșta Română” anunță că marchează un profit brut istoric - 85,3 milioane lei în 2024, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată în istoria sa recentă.
Profit brut 2024: 85,3 milioane lei (+67,7 milioane lei față de 2023)
Profit net 2024: 70,7 milioane lei (+56,5 milioane lei față de 2023, echivalentul unei creșteri de 400%)

Venituri totale 2024: 1791,4 milioane lei (+157,7 milioane lei, +9,7%)
„2024 a fost anul în care Poșta a reușit ceea ce mulți considerau imposibil: să înregistreze cel mai bun an din istoria sa recentă.
Fără subvenții și cu o presiune constantă antireformatoare am reușit să dovedim că se poate și la companiile cu capital majoritar de stat.
Acest profit record confirmă faptul că investițiile în retehnologizare și digitalizare dau roade. Efortul colectiv al celor aproape 20 de mii de salariați din ultimii trei ani arată că rezultatele bune necesită timp și determinare. Este o bornă istorică ce dovedește că suntem pe traiectoria corectă, că această Companie este profitabilă fără să renunțăm la misiunea noastră publică”, a declarat Valentin Ștefan, Director General al Poștei Române.
Recent, ,Poșta Română a marcat. un nou pas în direcția digitalizării.
Lansează împreună cu Visa și CEC Bank un serviciu financiar inovator, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă.

Prin intermediul acestei inițiative, persoanele fizice și juridice vor putea depune numerar în peste 1.500 de oficii poștale și prin rețeaua extinsă de peste 9.000 de terminale PDA aflate în dotarea curierilor poștali.
Sumele depuse vor fi transferate către orice card bancar.
Serviciul este disponibil la nivel național.

Poșta Română vrea să contracteze, cu 19,98 milioane de lei, fără TVA, și servicii bancare pentru procesarea plăților cu cardul în mediul online destinate achiziționării titlurilor de stat prin Programul Tezaur, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Contractul presupune achiziția de servicii bancare în vederea intermedierii vânzării în mediul online, colectării subscrierilor și efectuării plăților aferente titlurilor de stat destinate populației prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA, în cadrul Programului Tezaur, conform prevederilor din caietul de sarcini.

Achiziția intră sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice, iar valoarea garanției de participare este de 1,99 milioane lei, se mai precizează în document.
Potrivit sursei citate, contractul va fi încheiat pentru o perioada de 9 luni și va atribuit prin licitație deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate - preț. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 august 2025, ora 15:00, se precizează în anunț.

Compania Națională Poșta Română SA este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu 93,52% din pachetul de acțiuni și Fondul Proprietatea, cu 6,48% din pachetul de acțiuni.
Poșta Română deține, în prezent, o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poștale. Dintre acestea, 676 sunt oficii poștale și 1.054 ghișee poștale.