Acțiunile companiilor europene din sectorul semiconductorilor au încheiat ziua de tranzacționare de marți în scădere, după ce președintele american Donald Trump a declarat pentru CNBC că va impune noi tarife asupra importurilor de cipuri și semiconductori, ”cel mai devreme săptămâna viitoare”.
Declarația a spulberat câștigurile înregistrate mai devreme în ședință, afectând în special titlurile companiilor cu expunere semnificativă pe piața americană, scrie News.ro.

BE Semiconductor a fost cel mai afectat priducător, cu o scădere de 2,3% a acțiunilor, în condițiile în care 18% din veniturile sale provin din SUA, iar vânzările în această țară s-au dublat în ultimul an, potrivit datelor FactSet.
Producătorii de echipamente pentru fabricarea cipurilor VAT Group și STMicroelectronics au înregistrat de asemenea scăderi ale titlurilor, de 0,9% fiecare.
La nivel general, piețele bursiere europene au închis totuși ușor în teritoriu pozitiv. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,1%, FTSE 100 al Marii Britanii a urcat tot cu 0,1%, iar DAX-ul german a câștigat 0,4%. Singura excepție majoră a fost indicele francez CAC 40, care a pierdut 0,1%.
Investitorii rămân prudenți în fața unui nou val de protecționism comercial din partea administrației Trump, ce ar putea afecta lanțurile globale de aprovizionare și cererea pentru tehnologia europeană de vârf.