Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat, sâmbătă, testele de lansare a două „noi” rachete de apărare aeriană, a anunțat, duminică, agenția nord-coreeană KCNA, după ce Phenianul a acuzat Seulul că alimentează tensiunile la frontieră.
Aceste lansări au demonstrat că noile sisteme antirachetă nord-coreene au o „capacitate de luptă superioară”, a raportat KCNA.
Nu au fost furnizate detalii despre aceste noi rachete, cu excepția faptului că „modul lor de funcționare și reacție se bazează pe o tehnologie unică și specială”, scrie News.ro.

Anunțul privind aceste lansări vine după ce armata sud-coreeană a anunțat sâmbătă că a tras focuri de avertisment în direcția soldaților nord-coreeni care au trecut marți pentru scurt timp granița.