Câștigarea alegerilor prezidențiale de către candidatul pro-european Nicușor Dan reprezintă o lecție în democrație pentru liderii centriști puși în dificultate de ascensiunea agresivă a populiștilor, potrivit unei opinii semnate de Alec Russell, editor Financial Times.
Mai jos, textul opiniei:
“Când JD Vance (vicepreședintele SUA - n.tr.) va vizita luna aceasta, în vacanța sa cu familia, orășelele cochete din Cotswolds, va ajunge cu siguranță la concluzia că un incendiu de vegetație populistă mătură ținuturile. În Anglia Centrală și nu numai, partidul laburist aflat la guvernare și conservatorii din opoziție provoacă ridicol, dacă nu chiar dispreț.
În acest vid a pășit Nigel Farage de la Reform UK, cel mai recent dintre oratorii abili care au captivat un electorat cu refrenul: „Eu sunt singurul care spune lucrurilor pe nume”.
Marea Britanie este, în orice caz, un nou-venit la rugul care mistuie establishmentul Europei. Pe întreg continentul, partidele principale au pierdut, unul după altul, relevanță și încredere, condamnate de propria suficiență mai mult decât de orice altceva. Și nu e vorba doar despre Europa. Donald Trump este pe val. Din Chile și până în Japonia, în moduri diferite, cântecul de sirenă al populismului atinge o coardă sensibilă.
Așadar, cum să răspundem? La nivel global, liberalii sunt demoralizați. Dar, pentru cei care sunt tentați să-și piardă speranța că alegătorii ar putea alege un centrist într-o epocă a indignării generate algoritmic, am un răspuns: mergeți la București, capitala „șubred-șic” a României. Acolo, puteți urma un curs de perfecționare despre cum să țineți populiștii la distanță.
La prima vedere, România este un caz curios pentru buna guvernare. A fost una dintre cele mai lente țări din Europa de Est în a îmbrățișa democrația și economia de piață după căderea comunismului. În ultimele trei decenii, stânga și dreapta centristă s-au succedat la putere, cu rezultate slabe. Capitalismul de cumetrie a prosperat, la fel și deziluzia față de beneficiile apartenenței la UE.
Prin urmare, într-o regiune cu un istoric de naționalism profund și vulnerabilă în fața exploatării de către boții ruși, nu a fost o surpriză că populiștii au luat avans înaintea alegerilor din acest an - până când au dat peste un tocilar tăcut, cu o istorie de realizări.
Nicușor Dan, profesor de matematică și fostul primar al Bucureștiului, ales președinte în luna mai, ezită atunci când i se cer sfaturi pentru colegii centriști. Dar el și palmaresul său întruchipează o serie de lecții relevante pentru Sir Keir Starmer, prim-ministrul Marii Britanii aflat în impas, dar și pentru alți lideri care nu știu cum să reacționeze în fața valului populist.
Prima lecție este credibilitatea, pierdută în Marea Britanie după o mulțime de promisiuni neonorate de-a lungul anilor. “În România, oamenii s-au orientat către populiști pentru că nu au încredere în stat, în autorități”, spune Dan. "Ei văd corupție, nedreptate . . . Singurul obiectiv este să recâștigăm încrederea oamenilor."
Soluția lui este un adevăr politic vechi de când lumea: îndeplinește sarcinile plictisitoare ale guvernării, iar alegătorii s-ar putea să-și amintească de tine pentru asta. În calitate de primar al Bucureștiului, s-a luptat cu dezvoltatorii imobiliari în numele oamenilor de rând și a supravegheat modernizarea sistemului de termoficare al orașului: obiective neglamouroase, dar neprețuite.
Provocarea noului său post este reducerea deficitului bugetar - cel mai mare din UE - și obținerea sprijinului unui parlament divizat pentru reducerile de costuri esențiale în acest scop. Și aici, el face referire la experiența sa, în acest caz în gestionarea bugetului Bucureștiului. Plățile datoriilor consumau trei sferturi din acesta atunci când a preluat conducerea. "Am petrecut un an și jumătate reeșalonând obligațiile…". Finanțele orașului sunt acum pe drumul cel bun.
Apoi, vine tonul. „Chiar dacă societatea este polarizată, eu am încercat să fiu civilizat cu ceilalți”, spune Dan. "Am încercat să dialoghez. Oamenii simțeau că nu sunt luați în considerare."
Președintele vorbește atât de încet încât trebuie să te concentrezi ca să-l auzi, dar știe cum să-și apere poziția, așa cum a făcut-o în dezbaterea pre-electorală, când a demolat promisiunile nefondate și nefinanțabile ale oponentului său. Disprețuiește ideea de a se lăsa atras în jocul populiștilor. Și totuși, este dispus să se confrunte cu propria sa tabără, așa cum a făcut recent când a contestat - fără succes - o lege privind discursul instigator la ură, pe care o considera excesivă.
Și mai este și utilizarea strategică a tăcerii. Este cunoscut pentru faptul că așteaptă 15–20 de secunde înainte de a răspunde la unele întrebări. Ar fi o greșeală să fii prea pretențios cu portavocea: cei care stăpânesc mediul digital, precum Trump și Farage, profită din plin. Dar reflecția lui calmă reprezintă un contrast valoros față de zgomotul adversarilor săi.
România oferă, de asemenea, lecții mai puțin edificatoare în materie de democrație. Vance a avut dreptate să critice intervenția instanțelor la începutul acestui an, după ce acestea au interzis candidatura prezidențială a lui Călin Georgescu, naționalistul care era atunci favorit.
Aceasta a fost tema unei rubrici pe care am scris-o în mai, cu titlul “Cum să nu lupți cu populismul: o lecție din România”. Acum, îmi pot scrie propria replică. Luna de miere a lui Dan se va încheia curând. Dar lecțiile pe care le oferă acum rămân valabile: fă-ți treaba, dă dovadă de respect, nu juca după cum cântă populiștii și nu uita puterea tăcerii strategice”.
