Deputatul USR Cătălin Drulă a reacționat după ce un tânăr a agresat, pe motive rasiale, un cetățean din Bangladesh, și a afirmat că un astfel de comportament nu poate fi acceptat în București, în timp ce liberalul Ionuț Stroe a arătat că 'ura naște ură' și acest gest este un efect direct al mesajelor xenofobe, care otrăvesc societatea.
'Este revoltător ce s-a întâmplat aseară în București. Un tânăr venit să muncească în România, dintr-o altă țară, a fost atacat violent pe stradă pentru că 'nu era de aici'. Nu vom accepta un astfel de comportament în orașul nostru, în țara noastră.
E o rușine. Mulțumiri și felicitări polițistului aflat în timpul liber care a intervenit prompt și colegilor săi care i s-au alăturat. Bucureștiul este un oraș al tuturor. Și un mesaj pentru partidele extremiste: opriți acest val de ură. Nu mai instigați și nu vă mai hrăniți din ură', a scris pe Facebook Cătălin Drulă.
La rândul său, deputatul PNL Ionuț Stroe a subliniat că fapta tânărului este efectul mesajelor xenofobe transmise de 'un oarecare deputat AUR'.

'Ura naște ură - și azi am văzut asta, din păcate, pe străzile Bucureștiului. Un livrator de mâncare, un om care muncește cinstit, a fost atacat doar pentru că este străin. Și asta vine la scurt timp după ce un oarecare deputat AUR îndemna public să refuzăm livrările de la cei care nu sunt cetățeni români. Coincidență? Nu.
Efect direct al mesajelor xenofobe, care otrăvesc societatea. Retorica asta nu aduce soluții, nu rezolvă probleme reale. Ea face doar un singur lucru: dezbină și răspândește ură. De aceea partidele extremiste și oamenii care le promovează sunt toxici - pentru că nu fac altceva decât să ne pună unii împotriva altora', a transmis Stroe pe Facebook.
Un livrator străin care lucrează în România prin intermediul platformei Bolt Food a fost atacat pe stradă.
Atacatorul l-a lovit și apoi i-a strigat să plece în țara lui.

„Mergi în țara ta”.
Un polițist în civil a intervenit și l-a imobilizat pe atacator.

Incidentul a fost semnalat de polițistul Marian Godină.