Participanții la PIlonul II de pensii administrate privat vor putea retrage, într-o primă tranșă, 30% din suma totală, urmând ca restul sumei să poată fi retras eșalonat, lună de lună, timp de 8 ani, conform unui proiect de lege adoptat acum de către Guvern, conform informațiilor Profit.ro.
UPDATE Informația a fost confirmată de vicepreședinte Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Armeanu.
”În ședința de Guvern de astăzi au avut loc două modificări, mai precis, valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a retrage-o la începutul perioadei de plată s-a majorat de la valoarea de 25% la un procent de 30%, iar perioada în care plățile se vor face în viitor, de asemenea s-a mișorat de la perioada de 10 ani la un număr de 8 ani”, a mai transmis vicepreședintele ASF.
Guvernul a discutat din nou proiectul Pilonului II de pensii, anunțat în premieră de Profit.ro, după ce varianta inițială a generat controverse printre cei peste 8 milioane de români care au bani în fondurile private de pensii.
Proiectul va fi transmis acum Parlamentului, care ar trebuie să îl adopte în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să fie îndeplinită o cerință necesară aderării la OCDE.

În ultima consultătilor realizate în ultima perioadă, premierul Bolojan a avut în ședința de Guvern două variante:
- o variantă care prevedea retragere în primă fază de 35%, cu restul de bani primit în 7 ani.

În final a fost optat pentru varianta cu 30% și 8 ani.
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare a criticat proiectul, arătând că favorizează administratorii de fonduri de pensii și nu ține cont de interesele oamenilor.
”Având în vedere faptul că, în luna septembrie, după cum am menționat, a acestui an, urmează evaluarea oficială a sistemului de pensii private de către grupul de lucru pentru pensii private al OCDE, adoptarea acestui proiect nu este doar o opțiune de politică publică, ci și o condiție pentru finalizarea cu succes a parcursului de aderare la OCDE”, a susținut președintele ASF, Alexandru Petrescu.