
Tip Top Food Industry, compania care operează atât lanțul de cofetării cu același nume, cât și două fabrici în București, care deservesc, pe lângă cofetării, și marele retail, și, în curând o a treia fabrică, învecinată cu celelalte două, deținută de către frații Basim și Tawfik Bakhaya, a ajuns la o cifră de afaceri de 216,8 milioane de lei în 2023, un avans de peste 600% față de anul 2014, evoluția sa fiind una constantă de la an la an.
Sophia, retailerul românesc specializat în decorațiuni textile personalizate, a ajuns în prezent la o rețea de 30 de magazine, dintre care 5 proprii și 25 în sistem de franciză, în România, Spania și SUA, având ca plan să ajungă la 100 de francize până la finele lui 2026, miza principală fiind dezvoltarea în diaspora.
Principalele două probleme ale României în ceea ce privește atragerea turiștilor străini nu sunt produsele, ci promovarea și lipsa tehnologiei, spune, pentru Profit.ro, Adrian Voican, co-fondatorul agenției de turism Bibi Touring, specializată pe segmentul de incoming.
Ionuț Nedea, fondatorul agenției de turism Litoralulromanesc.ro, din care și-a făcut exitul în vara anului 2024, într-o tranzacție ce depășește suma de 21 de milioane de euro, a achiziționat o clădire istorică din centrul Capitalei, urmând să o transforme în hotel boutique de cinci stele.
Participarea la târgurile internaționale este un prim pas în ceea ce privește creșterea numărului de turiști străini în România, însă nu este suficient, spune, pentru Profit.ro, Adrian Voican, co-fondatorul Bibi Touring, agenție de turism specializată pe segmentul de incoming, cu afaceri de circa 13 milioane de euro în 2024. E necesară o strategie de promovare a țării, dar și bugete mai mari de investiții.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro