
Lupta pentru putere la conducerea OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a fost câștigată de tabăra petrochimică, condusă de actualul CEO Alfred Stern, fost șef al Borealis AG, companie intrată sub controlul grupului austriac.
Cei 79 de furnizori de electricitate cu clienți finali, cei 6 operatori ai rețelelor de distribuție și operatorul de transport Transelectrica trebuie să transmită până astăzi, marți, 13 decembrie, o declarație pe proprie răspundere referitoare la “încadrarea în categoria operatorilor economici care cumpără energie electrică la preț reglementat de 450 lei/MWh” pentru a beneficia de această prevedere introdusă recent de guvern prin OUG 153/2002.
Cea mai ieftină benzină se poate cumpăra în acest weekend în capitală cu 6,11 lei/l, preț nemaiîntâlnit din prima săptămână a anului, iar cea mai ieftină motorină cu 7,26 lei/l, cel mai redus nivel al ultimelor 10 luni, în urma deciziei liderului pieței, OMV Petrom, de la prima oră a zilei de sâmbătă de a micșora prețurile carburanților cu alți 15 bani/l. Aceasta este cea de-a patra ieftinire importantă, după seria de ieftiniri consecutive considerabile efectuate în perioada 6-8 decembrie, după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței rusesc.
Livrările de gaze rusești către Europa de Est prin Turk Stream s-au majorat de la 1 decembrie cu 40% sau aproximativ 135 GWh/zi, o parte din cantitățile suplimentare ajungând, în urma tranzacțiilor și swap-urilor efectuate, în Republica Moldova și Ucraina, care importă gaze atât prin România, cât și prin Ungaria.
Republica Moldova va importa joi o cantitate record de gaze din România direct prin punctul de interconectare de la Ungheni, de aproximativ 26,5 GWh (2,5 milioane mc), cantitate aproape dublă față de precedentul record înregistrat în urmă cu 5 zile, pe 3 decembrie, pe acest traseu. Volumul de gaz importat prin Ungheni este mai mare decât cel care este introdus în RMoldova prin Coridorul Transbalcanic, via Ucraina, de doar 20 GWh (1,9 milioane mc).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0573 | -0.0015 | -0.03 % |
1 USD | 4.3312 | -0.0014 | -0.03 % |
1 GBP | 5.8527 | -0.0150 | -0.26 % |
1 CHF | 5.3735 | +0.0083 | +0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro