
Exporturile de petrol kazah prin terminalul de la Novorosisk al conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care Rompetrol importă țițeiul prelucrat în rafinăriile Petromidia și Vega, vor fi reluate parțial vineri, una dintre cele trei platforme de încărcare urmând a deveni funcțională, a declarat ministrul kazah al Energiei, Bolat Akchulakov, citat de Reuters.
Situația tensionată de pe piața gazelor și posibilitatea ca UE să-și reducă, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, dependența de Rusia au determinat Ungaria să reînceapă, de câteva zile, să folosească România drept țară de tranzit pentru gazul rusesc, aproape jumătate din fluxurile intrate prin punctele de interconectare Isaccea (cu Ucraina) și Negru Vodă (cu Bulgaria) fiind reexportate prin Csanadpalota.
Romgaz, companie la care acționar majoritar este statul român, intenționează să-și extindă numărul de sucursale, conducerea executivă a companiei solicitând Consiliului de Administrație înființarea Sucursalei de Producție Buzău - Caragele, cu un număr de 364 angajați, din care un director de sucursală și 13 posturi TESA, unul dintre acestea fiind de manager de proiect, potrivit unui document consultat de Profit.ro.
OMV Petrom, liderul pieței de carburanți, a scumpit începând cu miezul nopții de joi spre vineri, atât benzina, cât și motorina cu 10 bani/l atât la stațiile Petrom, cât și la cele OMV. În cazul benzinei este vorba de prima majorare de preț din ultima săptămână, perioadă în care compania a majorat prețul combustibilului Diesel de mai multe ori, scumpirea cumulată fiind de 33 de bani.
Grupul KMG International, proprietarul Rompetrol, susține, că nu înregistrează dificultăți în aprovizionarea cu materii prime a rafinăriilor Petromidia și Vega, în pofida intrării în revizie a terminalului offshore din portul Novorosisk al conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC). Compania precizează că va apela la sprijinul KMG Trading, divizia de comerț cu țiței și produse petroliere a Grupului, care va trimite 2 tancuri petroliere în portul Midia, însă nu precizează de unde va cumpăra țiței și nici calea alternativă de transport.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro