
Carburanții se vor scumpi anul viitor în 2 etape, de la 1 ianuarie și 1 iulie, în urma deciziei guvernului de a renunța la derogarea acordată în 2023, prin care accizele la benzină și motorină erau scutite de la indexarea cu rata inflației. Fiind an electoral însă, executivul a decis ca majorarea să nu fie făcută integral de la 1 ianuarie, ci 50% în prima zi a primului semestru și 50% în prima zi a celui de-al doilea semestru.
Prețul spot al gazelor de pe platforma operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a coborât marți sub 183 lei/MWh (36,7 euro/MWh), cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, în pofida faptului că ne aflăm în plină iarnă, consumul intern situându-se la un nivel dublu celui al producției interne curente, și că în prezent companiile autohtone importă atât din Bulgaria, cât și din Ucraina, exporturile fiind în schimb nule.
Istanbul, capitala imperială în care ultimul sultan al Bizanțului a fost detronat de primul împărat al Turciei.
România, care oficial are o populație de 19,4 milioane de locuitori, reprezentând 4,3% din populația Uniunii Europene generează 3% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale UE, reiese din raportul privind decaronizarea realizat de Gas Infrastructure Europe (GIE) și Deloitte pentru Europa Centrală și de Sud Est. Autorii raportului amintesc faptul că România este cel de-al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE, cu capacitate de creștere, și consideră că are potențialul de a deveni un important furnizor european de gaz natural lichefiat (GNL) și un hub regional de transport.
România rămâne cel mai important furnizor de motorină al Ucrainei, asigurând aproape 50% din diesel-ul importat de companiile ucrainene în primele 20 de zile ale lunii noiembrie. Exporturile de benzină către Kiev au crescut în această perioadă cu 51%, iar cele de motorină cu 7%, comparativ cu aceeași perioadă a lunii trecute.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0628 | -0.0005 | -0.01 % |
1 USD | 4.3331 | +0.0158 | +0.37 % |
1 GBP | 5.8856 | +0.0260 | +0.44 % |
1 CHF | 5.3754 | -0.0037 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro