
ANAF a ieșit cu un răspuns în urma articolului Profit.ro referitor la faptul că Fiscul verifică banii dați între rude și îi poate impozita cu 70%. Instituția prezintă cadrul legal care îi permite să facă asta.
ANAF a început să verifice și banii pe care și-i oferă rudele între ele și, mai nou, încearcă să-i impoziteze cu 70%, considerând că sumele nu pot fi identificate, în condițiile în care au fost deja declarate și impozitate, cum este cazul unui antreprenor care i-a dat sume de bani din dividende fiicei sale, susține un avocat.
De la începutul războiului, aproximativ 6,9 milioane de ucraineni au fost strămutați la nivel global, iar circa 5 milioane și-au găsit refugiu în principal în 10 țări gazdă din Europa.
Paza metroului bucureștean costă circa 15,7 milioane de euro pe an. Un document obținut de Profit.ro arată care sunt sarcinile paznicilor, din detaliile contractului semnat de Metrorex cu mai multe firme de pază. Acestea caută în continuare personal care să stea pe post de "sperietoare", deoarece de incidente nu se ocupă simplii paznici.
Guvernul a eliminat prevederile confuze care impuneau medicilor, inclusiv stomatologilor. anumite obligații, limitându-le astfel libertatea de exercitare a profesiei, după articolul Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0736 | -0.0011 | -0.02 % |
1 USD | 4.3461 | -0.0335 | -0.76 % |
1 GBP | 5.8110 | -0.0133 | -0.23 % |
1 CHF | 5.3897 | -0.0300 | -0.55 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro
The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.