Promisiunea de 750 miliarde de dolari a UE pentru energie, lăudată de Trump, ridică semne de întrebare privind fezabilitatea

Energie   
Promisiunea de 750 miliarde de dolari a UE pentru energie, lăudată de Trump, ridică semne de întrebare privind fezabilitatea

Președintele SUA, Donald Trump, a salutat angajamentul Uniunii Europene de a achiziționa energie în valoare de 750 miliarde de dolari din SUA în următorii trei ani, spunând că acest acord va contribui la revitalizarea celei mai mari economii din lume. Cu toate acestea, analiștii avertizează că această promisiune este puțin probabil să reflecte realitatea pieței, transmite CNBC.

Vorbind la CNBC, Trump a prezentat acordurile recente cu UE și Japonia ca pe mari victorii comerciale: ”Am primit un bonus de semnare de 550 de miliarde de dolari din partea Japoniei. Sunt banii noștri. Iar Uniunea Europeană, 650 de miliarde… Gândiți-vă, ei se angajează să cumpere energie americană de 750 de miliarde. Suntem din nou o țară bogată.”, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ DECIZIE ANAF trebuie să restituie OMV Petrom TVA și accesorii de peste 435 milioane lei, plătite pentru preluarea operațiunilor Petromservice în urmă cu 18 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE ANAF trebuie să restituie OMV Petrom TVA și accesorii de peste 435 milioane lei, plătite pentru preluarea operațiunilor Petromservice în urmă cu 18 ani

Comentariile lui Trump au venit la scurt timp după stabilirea unui plafon tarifar de 15% pentru majoritatea bunurilor din UE, în scădere față de tariful de 30% amenințat anterior, dar peste nivelul de 10% dorit de Bruxelles.

Acordul-cadru, lăudat de Ursula von der Leyen drept ”un acord bun”, prevede o intenție de investiții europene de cel puțin 600 de miliarde de dolari în diverse sectoare până în 2029, precum și achiziții masive de gaze naturale lichefiate, petrol și produse nucleare din SUA.

Totuși, Emre Peker, analist al Eurasia Group, avertizează că nici promisiunea de investiții și nici cea energetică nu sunt realiste: ”Mai ales nu în modul în care Trump le-a prezentat, ca pe un cadou pe care îl poate investi după bunul plac.”

Potrivit lui Peker, cheia menținerii acordului va fi creșterea reală a achizițiilor de energie ale UE din SUA, pentru a echilibra balanța comercială transatlantică.

”Această strategie a funcționat și în primul mandat al lui Trump, când UE a crescut semnificativ importurile de LNG și soia din SUA”, a spus analistul.

O nouă companie din Ungaria își pregătește intrarea în România CONFIRMARE CITEȘTE ȘI O nouă companie din Ungaria își pregătește intrarea în România CONFIRMARE

Problema este că, și în cazul în care blocul comunitar ar cumpăra toată producția de țiței, LNG și cărbune a SUA la prețurile actuale, suma ar ajunge la mai puțin de 170 miliarde de dolari anual — mult sub pragul de 250 de miliarde necesar pentru a atinge obiectivul pe trei ani.

Întrebat ce se întâmplă dacă UE nu își respectă angajamentele, Trump a răspuns că va impune tarife de 35%.

”Au plătit 600 de miliarde pentru ca eu să le reduc tarifele de la 30% la 15%”, a adăugat liderul american.

Comisia Europeană a precizat, la rândul ei, că angajamentul față de SUA este ”coerent, dar neobligatoriu”, și că reflectă consultările cu industria europeană și alte părți relevante.

Ana Maria Jaller-Makarewicz, analist principal la IEEFA, susține că cifra de 750 miliarde este mai mult o tactică de negociere decât o estimare realistă. Deși importurile de LNG din SUA au atins un vârf de 60,7 miliarde de metri cubi între 2021 și 2023, pentru a atinge ținta anuală UE ar trebui să își procure 70% din energia importată doar din SUA — o perspectivă care ridică îngrijorări privind securitatea energetică.

România se retrage dintr-un Tratat internațional privind energia, dar nu scapă de arbitrajele în care a fost reclamată de companii străine de profil ca parte la Tratat CITEȘTE ȘI România se retrage dintr-un Tratat internațional privind energia, dar nu scapă de arbitrajele în care a fost reclamată de companii străine de profil ca parte la Tratat

Simone Tagliapietra, de la think tank-ul Bruegel, confirmă aceste temeri: ”Importurile totale de energie ale UE din SUA au fost de circa 70 de miliarde în 2024. A crește brusc această valoare de peste trei ori este improbabil, atât din motive de cerere, cât și de ofertă.”

El subliniază că dinamica pieței, și nu declarațiile politice, determină în cele din urmă fluxurile comerciale: ”Capacitatea de export suplimentară din SUA pentru LNG, petrol și combustibil nuclear nu poate fi dezvoltată suficient de rapid în doar trei ani.”

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
donald trump
energie
ue