Economiștii Raiffeisen Bank au redus din nou prognoza de creștere economică pentru România în acest an și în următorul. Dinamica ar urma să fie cea mai redusă din regiune, similară Ungariei. Pe de altă parte, inflația va fi cea mai ridicată și dobânzile vor rămâne la un nivel ridicat.
Băncile europene mari ar rezista unui scenariu ipotetic de recesiune severă pe fondul escaladării tensiunilor geopolitice și a creșterii politicilor comerciale protecționiste, arată Autoritatea Bancară Europeană, în rezultatele testului de stres pan-european, care include în premieră și o bancă românească – Banca Transilvania.
Decizia de majorare a capitalului social al Exim Banca Românească cu 1,25 miliarde de lei (250 de milioane de euro), luată de reprezentanții Ministerului de Finanțe în Consiliul de Administrație al băncii a fost publicată în Monitorul Oficial. Suma a fost prevăzută în bugetul de stat pe acest an și a rezistat în fața măsurilor de reducere a deficitului bugetar. Un raport al Comisiei Europene evaluează cifrele Exim.
BRD Groupe Société Générale raportează un profit de 764 de milioane de lei la jumătatea anului, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Banca a crescut rapid și soldul creditelor din bilanțuri, mai ales pe segmentul companiilor.
Încrederea managerilor de firme și a populației în economia românească a scăzut pentru a patra luna consecutiv și s-a adâncit în teritoriul care semnalizează o potențială recesiune. Toate componentele s-au înrăutățit în iulie, dar cel mai mare impact este în rândul populației, pe fondul valului inflaționist iminent. Așteptările privind angajările sunt la cel mai redus nivel de după pandemie.