
Grupul Banca Transilvania va face cel mai probabil încă un pas spre extindere. A ajuns la faza discuțiilor „tehnice și legale” pentru achiziția BRD Pensii. Tranzacția ar urma să se încheie rapid, arată surse din piață pentru Profit.ro.
BCR vede o creștere economică mai mică în acest an, după ce Statistica a anunțat datele semnal pentru trimestrul 4 din 2023. Chiar dacă economia a crescut cu 2% pe tot anul, în preajma dinamicii estimate de analiștii chestionați de Bloomberg, în termeni secvențiali economia s-a contractat cu 0,4% în T4, în timp ce analiștii așteptau o creștere. Pe de altă parte, dinamica anuală din ultimul trimestru al anului trecut a fost peste așteptări. ING crede că cea mai mare problemă este că ratele de creștere de 4-5%, care erau la ordinea zilei în anii trecuți, s-ar putea să nu revină prea curând.
Rata anuală a inflației a crescut în ianuarie la 7,4%, de la 6,6% în decembrie, pe fondul creșterii prețurilor alimentelor, în condițiile în care Guvernul PSD-PNL a majorat TVA la unele produse și a crescut sau introdus noi accize. Se remarcă scumpirea produselor zaharoase, a băuturilor alcoolice și a carburanților, pentru care au fost majorate accizele. Inflația lunară a fost de 1,1%, cea mai mare de după noiembrie 2022.
Produsul intern brut al României a crescut cu 2% în termeni reali în 2023, arată datele semnale publicate de Statistică. În trimestrul 4, economia a scăzut cu 0,4% față de trimestrul precedent și a crescut cu 2,9% în termeni anuali.
Banca Națională a României a păstrat dobânda cheie la 7% pe an, în linie cu așteptările analiștilor. După o scădere peste așteptări a inflației pe finele anului trecut, banca centrală se așteaptă la o reaccelerare a inflației în debutul lui 2024, ca urmare a creșterii taxării de către guvern, dar și ca inflația să încetinească mai rapid ulterior.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0588 | -0.0040 | -0.08 % |
1 USD | 4.3326 | -0.0005 | -0.01 % |
1 GBP | 5.8677 | -0.0179 | -0.30 % |
1 CHF | 5.3652 | -0.0102 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro