
Excedentul de lichiditate din piața interbancară atinge un nou record în ianuarie, spulberând precedentul maxim atins în decembrie. ROBOR și dobânzile medii la tranzacțiile interbancare au continuat să scadă.
Procedurile de conciliere închise cu succes au atins un număr record anul trecut, anunță Centrul de soluționare amiabilă a litigiilor bancare (CSALB). Alexandru Păunescu, membru în colegiul director al instituției și directorul Juridic al BNR a numit băncile cele mai deschise la negociere și spune că va avea întâlniri cu cele care ar putea să facă mai multe pentru a închide litigiile cu clienții. Totodată, CSALB vrea ca judecătorii să facă recomandări în mai multe dosare ca părțile să se înțeleagă în afara instanțelor de judecată.
Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni și certificate de trezorerie pe piața internă în valoare de 1,5 miliarde de lei, peste prospect.
Grupul italian UniCredit a înregistrat un profit net de 296 de milioane de euro în România (circa 1,47 miliarde de lei) anul trecut, în creștere cu 44% față de rezultatul din 2022, pe fondul creșterii veniturilor din dobânzi și comisioane și al scăderii provizioanelor de credit.
S-au înmulțit reclamele de tip deep fake de pe platformele de socializare în care celebrități, mai ales din lumea financiară, se oferă să dea românilor secretul îmbogățirii rapide. Cu buze care se mișcă anapoda și voci care o iau razna, clipurile sunt vizibil trucate, dacă le urmărești cu puțină atenție. Totuși, mulți le iau de bune. Reclamațiile la Facebook și Google nu au niciun efect.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0588 | -0.0040 | -0.08 % |
1 USD | 4.3326 | -0.0005 | -0.01 % |
1 GBP | 5.8677 | -0.0179 | -0.30 % |
1 CHF | 5.3652 | -0.0102 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro