
Două tablouri ale pictorului Adrian Ghenie, cel mai bine cotat artist român contemporan, s-au vândut, în aceste luni de pandemie, la celebrele case de licitații Christie’s și Sotheby’s, pentru milioane de euro, confirmând încrederea investitorilor în valoarea artistică, dar și de piață a românului.
Persoanele angajate ca zileri și sezonieri în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității, ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, vor primi timp de trei luni o indemnizație suportată de la buget. Zilierii vor primi 35% din remunerația cuvenită pe ziua de muncă, în timp ce sezonierii vor beneficia de o indemnizație reprezentând 41,5% din salariu.
Guvernul a discutat, vineri, în primă lectură o ordonanță de urgență privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societății Comerciale “Compania națională de transporturi aeriene române – TAROM” S.A., respectiv, Societății Comerciale Blue Air Aviation S.A pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că își menține opinia că estimările pentru România au fost mult prea pesimiste, iar, din datele actuale, România nu va înregistra o recesiune tehnică în acest an. Trimestrul al doilea va fi singurul cu contracție economică.
Companiile care înregistrează capitaluri proprii pozivitve precum șicele care majorează anual aceste capitaluri vor beneficia de o reducere a impozitelor, potrivit unei scheme de ajutor de stat discutate de Guvern în primă lectură.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0545 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3573 | +0.0186 | +0.43 % |
1 GBP | 5.8454 | -0.0028 | -0.05 % |
1 CHF | 5.3834 | -0.0056 | -0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro