O anchetă referitoare la practicile comerciale ale mărcii auto Xiaomi Motors a fost publicată de presa din China, în urma sesizărilor făcute de mai mulți clienți. Aceștia și-au comandat mașini de la brandul chinez, plătind un avans, dar s-au trezit surprinși de telefoanele vânzătorilor, fiind amenințați că li se anulează comenzile dacă nu plătesc toți banii.
Amenințarea cu anularea comenzii și reținerea avansului plătit, acestea sunt acuzațiile pe care le aduc mai mulți clienți ai mărcii Xiaomi, care au ales să cumpere mașinile acestei mărci și au plătit, așa cum se obișnuiește, un avans, odată cu plasarea comenzii.
După câteva zile, aceștia susțin că au fost sunați de reprezentanții de vânzări ai Xiaomi sau au primit notificări din parte companiei, prin care li se atrăgea atenția că, dacă „pentru a se asigura desfășurarea normală și stabilitatea tranzacției, producția vehiculului va fi suspendată.

Pentru continuarea producției trebuie achitat întreg soldul tranzacției, în termen de 30 de zile”, relevă o investigație a publicației financiare Sina, din China.
În plus, rezilierea contractului prin neplata soldului rămas neachitat va conduce la pierderea avansului, mai sunt informați clienții. Solicitarea transmisă de compania auto se bazează pe clauzele destul de evazive ale contractului de achiziție pe care clienții l-au semnat și care dau voie companiei auto să ceară în orice moment plata totală a mașinii, fără să condiționeze solicitarea de livrarea vehiculului.
Presa chineză scrie că inclusiv aceste clauze au fost obiectului unui scandal, ca urmare a faptului că au existat clienți care le-au contestat spunând că sunt abuzive.

Jurnaliștii Sina precizează că nu au primit un răspuns din partea Xiaomi la aceste acuzații, nici măcar de respingere a lor.
Mărturiile celor contactați arată că timpul pe care îl mai au de aștaptat pentru a primi mașinile comandate este unul foarte lung, de circa cinci luni, nejustificat pentru solicitarea de încasare a prețului total al vehiculului.
Practica curentă din industria auto, inclusiv de către producătorii auto chinezi, este cea prin care se percepe plata unui avans, de la câteva sute, la câteva mii de euro, pentru lansarea comenzii în fabrică, și achitarea întregii valori a facturii doar la preluarea vehicului, în multe dintre cazuri fiind necesară o inspecție a mașinii.

Xiaomi s-a lansat ca producător de automobile în segmentul sport, alegând să concureze cu cele mai performante mărci europene, cum este Porsche, dar cu prețuri mult mai mici.
Vânzările sale sunt în creștere, compania raportând un volum de peste 30.000 de vehicule vândute în luna iulie, care a devenit cea mai bună lună a mărcii de la lansarea din aprilie 2024. Pentru acest an, Xiaomi țintește un volum de 350.000 de vehicule.