Datele privind vânzările de automobile electrice din Europa, pe cele patru mari piețe auto care determină trendul pieței europene în ansamblul ei, analizate de Profit.ro, arată o ascensiune puternică a modelului Renault 5, creația fostului CEO al mărcii, Luca de Meo. Tesla a fost depășită și în China, dar rămâne lider în SUA.
Renault 5, automobilul electric lansat în urmă cu aproximativ un an de marca franceză, a reușit să convingă publicul din Franța, Germania, Italia și Spania, pe segmentul electric și a devenit cea mai vândută mașină cu zero emisii din aceste patru piețe majore.
Cele patru țări cumulează 490.000 de vehicule electrice înmatriculate în prima jumătate de an, reprezentând aproape jumătate din cele 1,1 milioane de mașini electrice vândute în toată Uniunea Europeană în perioada respectivă.

Pentru Renault 5 este un succes remarcabil în primul rând pentru că reușește să detroneze Tesla Model Y pe aceste piețe, continuând să scadă și să-și reducă amprenta în Europa. La fel de important pentru francezi este și faptul că Renault 5 depășește popularele ID.3 și ID.4 ale Volkswagen, care au o vechime pe piață de câțiva ani.
Volumul vândut de Renault 5 în Europa, în prima jumătate de an, conform datelor interne ale Renault, consultate de Profit.ro, se ridică la 34.175 de unități, în condițiile în care în perioada similară din 2024 mașina încă nu începuse să fie livrată. Din acest total, 23.400 de vehicule au fost înmatriculate în cele patru piețe majore, beneficiind de prețurile mult mai mici decât cele ale rivalilor din segment.

Tesla Model Y a înmatriculat în același interval, în Franța, Germania, Italia și Spania, 21.300 de vehicule, având cea mai mare scădere în Germania, acolo unde depășește 70% declin. Pe locul al treilea, VW ID.3 a înmatriculat 19.800 de unități, alte două modele ale VW, ID.4 și ID.7, clasându-se pe locurile 4 și 5. În top 10 al vânzărilor din aceste țări se mai află Citroen e-C3, Skoda Enyaq, Cupra Born, BMW iX1 și Skoda Elroq.
În același timp, statisticile din China arată că pe această piață, în intervalul similar, cel mai vândut automobil a fost Geely Xingyuan, cu 205.000 de unități vândute, depășind principalul rival, BYD Seagull (care în Europa se vinde ca Dolphin Surf), acesta având 175.000 de vehicule înmatriculate.
Tesla Model Y s-a clasat doar pe locul al treilea, cu 171.500 unități, această fiind de altfel și cea mai mare piață a acestui model. Model 3 s-a aflat în primele șase luni pe locul șase în China, cu 92.000 de unități vândute.

SUA rămân o piață la fel de importantă pentru Tesla Model Y, care aici domină fără apel vânzările de mașini electrice. Volumul înmatriculat în primele șase luni se apropie de cel din China, cu 150.200 de vehicule, urmat de cel al lui Model 3, cu 101.300 vehicule. Pe locul al treilea, la mare distanță dar cu o creștere accelerată, a urcat Chevrolet Equinox, cu 27.800 unități vândute, iar pe locul 4 se află Ford Mustang Mach-e, cu 21.700 unități.
În UE, vânzările majoritare de mașini electrice în toate cele 28 de țări sunt controlate în continuare de Tesla Model Y, care a înregistrat un volum de 68.800 de unități, deși a înregistrat o scădere de 33% față de anul trecut. Pe locul al doilea se află acum VW ID.4, care mai are destul de recuperat pentru a deveni liderul pieței.

Cu o creștere de 38%, acesta a atins un volum de 40.300 de unități vândute, depășind Tesla Model 3 cu mai puțin de 1000 de unități. VW ID.7 și ID.3 sunt pe locurile 4 și 5, iar Kia EV3 și Renault 5, pe locurile 6 și 7, cu 35.000 și, respectiv, 34.175 unități.
Dacia Spring se află în continuare între cele mai vândute mașini electrice din Europa, cu 19.000 de unități livrate, volum care o plasează pe locul 19, după un avans de 72% față de anul trecut.