România, pe locul 3 în topul destinațiilor pentru turiștii bulgari în luna iulie

Grecia rămâne destinația de vară preferată de cetățenii bulgari, Turcia ocupând locul al doilea, iar România – locul trei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România, pe locul 3 în topul destinațiilor pentru turiștii bulgari în luna iulie

Grecia rămâne destinația de vară preferată de cetățenii bulgari, Turcia ocupând locul al doilea, iar România – locul trei.

Peste 1 milion de bulgari au călătorit în străinătate în iulie – un număr record după criza COVID și cu 16% mai mult decât în ​​aceeași lună din 2024. Jumătate au fost în vacanță sau în excursie, iar cealaltă jumătate au fost în vizită, într-o călătorie de afaceri sau au călătorit în alt scop, scrie Dnevnik, citată de Rador.

Toate țările membre NATO vor atinge în acest an obiectivul de 2% din PIB alocat apărării CITEȘTE ȘI Toate țările membre NATO vor atinge în acest an obiectivul de 2% din PIB alocat apărării

Cea mai atractivă destinație de vacanță pentru bulgari în plin sezon turistic rămâne Grecia, vizitată de 157,3 mii de turiști, urmată de Turcia (90,1 mii) și România (39 mii).

Printre țările din afara Balcanilor se numără Italia (26,9 mii) și Franța (24,6 mii).

Compania chineză Cambricon, rivală a Nvidia, explodează pe bursă după o creștere de 4.000% a veniturilor CITEȘTE ȘI Compania chineză Cambricon, rivală a Nvidia, explodează pe bursă după o creștere de 4.000% a veniturilor

Numărul vizitelor străinilor în cursul lunii iulie este de două ori mai mare, turiștii reprezentând din nou jumătate.

Statistica pentru luna iulie confirmă că Bulgaria este cea mai căutată destinație de vacanță de români (245.000), ucraineni (110.000), polonezi (87.000).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0672 +0.0043+0.08 %
1 USD4.3495 -0.0186-0.43 %
1 GBP5.8730 +0.0016+0.03 %
1 CHF5.4325 +0.0188+0.35 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
Cele mai citite