Dominic Fritz taie zeci de posturi din primărie. Urmează reorganizarea instituțiilor subordonate

Politic   
Dominic Fritz taie zeci de posturi din primărie. Urmează reorganizarea instituțiilor subordonate

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, desființează 43 de posturi de instituție.

Aceasta înseamnă 10% din personalul angajat.

Urmărește-ne și pe Google News
Bolojan îl amână pe Băsescu cu vila de protocol, aflată la 2 pași de Adrian Năstase FOTO DOCUMENT CITEȘTE ȘI Bolojan îl amână pe Băsescu cu vila de protocol, aflată la 2 pași de Adrian Năstase FOTO DOCUMENT

Este estimată o economie de 7 milioane de lei.

Din cele 43 de posturi, 32 sunt ocupate în acest moment, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu

„Astăzi vom pune din partea Primăriei Timișoara în transparență publică un proiect de reorganizare pentru aparatul de specialitate al primarului în Timișoara, unde vom desființa în total 43 de posturi, cam 10% din personalul pe care îl avem. Marea majoritate a acestor posturi sunt ocupate momentan, deci nu este doar o reducere simbolică.

Cu această măsură, împreună cu celelalte măsuri deja dispuse de Guvern, vom face o economie de peste șapte milioane de lei pe an și nu va fi ultima reorganizare. Aceasta este doar pentru primărie. Într-o a doua etapă, va trebui să ne uităm și la instituțiile subordonate, cum putem să eficientizăm munca noastră”, a afirmat Dominic Fritz.

El a adăugat că urmează și un pachet de reformă a administrației locale, dar PMT a decis să înceapă cu această reorganizare.

„Cam de peste tot va trebui să tăiem personal, iar asta înseamnă că cei care rămân au mai multe responsabilități. Asta înseamnă că trebuie să lucrăm parțial și cu o digitalizare și mai accentuată. Desființarea posturilor înseamnă că în primul pas sunt obligat să pun la dispoziție, dacă există, alte posturi similare, vacante.

Dar cazul acesta nu se va prea întâmpla, tocmai pentru că desființăm și posturi vacante și transformăm multe posturi și în posturi de debutant și de asistent și vom face și acolo o economie, pentru că salariile sunt mult mai mici pentru tineri.

În al doilea pas, funcționarii publici vor trebui să plece. Bineînțeles, există și posibilitatea de a se transfera, este dreptul lor legal, dar, fiind vorba despre o mișcare națională, va fi din ce în ce mai greu (…). Salarii compensatorii nu sunt prevăzute în sectorul administrativ pentru funcționari”, a explicat Fritz.

Grindeanu anunță ședință PSD pentru a analiza ”situația creată în coaliție ca urmare a ”poziționării unor parteneri” față de ceremoniile dedicate lui Ion Iliescu CITEȘTE ȘI Grindeanu anunță ședință PSD pentru a analiza ”situația creată în coaliție ca urmare a ”poziționării unor parteneri” față de ceremoniile dedicate lui Ion Iliescu

Șeful administrației publice timișorene a arătat că obiectivul său este ca aceste reforme să nu scadă calitatea serviciilor publice pentru cetățeni, dimpotrivă, să se reușească eficientizarea și mai mult a actului administrativ.

Proiectul va fi votat de consilierii locali într-o ședință de plen din luna septembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
dominic fritz
primăria municipiului timișoara